Arhive zilnice: februarie 16, 2012

AK-12, succesoarea lui AK-47

Standard

AK-12, succesoarea lui AK-47. Uzina “Izhmash” a prezentat prototipul unui nou automat Kalaşnikov, care urmează să susţină cel mai important “examen” – testarea practică.

AK 12, succesoarea lui AK 47 VIDEO life AK-12

Producătorii dau asigurări că noul model, numit AK-12, se deosebeşte esenţial de predecesorii săi. Puşca automată de a cincea generaţie este mult mai uşor de manevrat, chiar şi cu o singură mână, scrie publika.md

“Trebuia să construim un automat la fel de simplu, sigur şi accesibil ca preţ, care trebuia să includă în proprietăţile sale ceea ce are un Kalaşnikovtradiţional, dar şi o întreagă listă de noi proprietăţi”, a declarat directorul general al “Izhmash“, Maxim Kuzyuk.

AK 12, succesoarea lui AK 47 VIDEO life AK-12

Noua armă păstrează, însă, aspectul lui AK-47, una dintre cele mai folosite arme de foc din lume. “Am lucrat mult la design şi vom continua în acest sens, dar întotdeauna vom păstra trăsăturile specifice automatului Kalaşnikov, după cum vedeţi şi la acest model”, a precizat designerul principal al companiei Izhmash, Vladimir Zlobin.

Noua armă este testată în aceste luni, pentru ca, în viitorul apropiat, să înlocuiască legendara AK-47 şi alte arme dezvoltate pe baza acesteia.

 

Articol preluat: Ziuaveche

România va fi supravegheată aerian cu drone americane

Standard

Treisprezece state membre ale Alianţei – România, SUA, Germania, Italia, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Norvegia, Cehia, Slovacia, Slovenia – vor investi 1 miliard de euro în achiziţia de avioane de recunoaştere fără pilot de tip Global Hawks, fabricate de firma Northrop Grumman, conform Agerpres.

Alte 2 miliarde de euro vor fi cheltuite pentru funcţionarea sistemului de supraveghere denumit Alliance Ground Surveillance (AGS), care va fi operaţional de la baza aeriană de la Sigonella, în Sicilia.

„Recenta operaţiune în Libia a demonstrat importanţa unor astfel de echipamente”, a subliniat responsabilul citat.Lansarea AGS, discutată din 1992, a fost oficializată la începutul lunii februarie de miniştrii apărării din cele 28 de state ale Alianţei. Franţa şi Marea Britanie au decis să i se alăture, fără însă a o finanţa, întrucât ele dezvoltă capacităţi similare. Londra va participa cu drona Sentinel, iar Parisul cu viitorul sistem Heron, bazat pe o tehnologie israeliană.

AGS se numără printre programele dezvoltate de NATO pentru „punerea în comun a mijloacelor”, în contextul reducerii bugetelor militare din cauza crizei economice.

 

Articol preluat din revista Capital

Rusia, paraplegicul periculos al Europei

Standard

Rusia este doar o umbră a fostei Uniuni Sovietice! Slabă economic şi militar, rămasă doar cu atribute de reprezentare a unei super-puteri. Cam la fel ca preşedintele într-o democraţie parlamentară: şeful statului doar pe hârtie, iar semnătura lui este necesară doar formal.

 

Exact astfel se comportă şi Rusia. Să nu uităm că în ultimii zece ani fosta superputere s-a comportat ca un om cu dizabilitaţi, a cărui forţă se manifestă strict în raza de acţiune a cârjei şi bastonului său, fără a avea forţa sau prestigiul să-şi proiecteze viziunea şi vointa mai mult decât atât. Poate ţipa, poate ameninţa sau poate opune dreptul de veto, însa toată lumea ştie că, dacă stai un pic mai departe, nu te poate atinge, în timp ce ceilalţi pot sa-i fure obiectele de prin gospodărie,îi pot dărâma gardul, îi pot bate prietenii.
Rusia nu poate decât ameninţa, urla şi cam…atât, iar odată ce concurenţii săi s-au dumirit că dacă stau în afara razei de acţiune al bastonului, îi pot lua liniştiţi osul dintre labe… Rusia a devenit doar o simplă putere regională, incapabilă să-şi mai proiecteze forţa dincolo de vecinătatea sa cea mai apropiată.

Yugoslavia. Un conflict pe care ruşii, deşi au făcut tot ce puteau , nu au reuşit să-l stăpânească, ba chiar o ţară neînsemnată altădată pentru Imperiu, le-a dat peste nas. România a ridicat atunci avioanele de vânătoare, interceptând un zbor cargo al Federaţiei Ruse, către Serbia! Şi Rusia nu a mai indrăznit să trimită un alt transport. NATO a făcut tot ce i-a dat prin cap, fară ca fosta superputere să poată să-şi apere aliatul, deşi era la distanţă de o ţară de Serbia, nici macar o ţară NATO, România nefiind pe atunci membră.
Cu toată opoziţia Rusiei, americanii au fost stăpâni şi asta chiar în spatele casei foştilor sovietici. Mai aproape de timpurile noastre: opoziţia ivanilor la accederea în NATO a fostelor state –satelit: fiasco total, nici macar o singură tara nu au reuşit să blocheze. Conflictul din Irak, din 2003: eşec total, deşi companiile ruseşti aveau contracte de miliarde de dolari cu regimul lui Saddam. Libia, la fel, un eşec de proporţii!

Lucrurile se schimbă, dramatic chiar, dacă americanii încearca să facă ceva în raza de acţiune a bastonului. Atunci poate ieşi cu sânge! Acolo, deşi cu mari eforturi, schilodul, care este astăzi Rusia, mai poate cu greu să lovească şi să muşte. Dar numai dacă are graniţă comună cu respectiva zonă. Asta, bineînţeles, nu-i opreşte pe occidentali să încerce, să vadă cam cât de lung are Rusia bastonul şi cât de tare loveşte.

Ucraina şi încercarea ei de a se rupe de spaţiul ex-sovietic, prin intrarea în NATO şi UE, precum şi Georgia, reprezintă două exemple, rezolvate însa diferit, de rază a forţei ruseşti. Adică atât te poţi apropia de Ursul Rusesc! În Ucraina, aducerea la ascultare s-a facut economic, folosind interconectarea organică a economiei celor două ţări şi faptul că UE nu s-a hotărât să pună în loc ceva, acel ceva care să compenseze o dislocare abruptă a economiei ucrainene de cea rusă. Vestul ar fi trebuit să ofere Ucrainei o alternativă economică, adică o anumită perioadă să-i ofere ţării es-sovietice soluţii economice perfuzabile, s-o tină în viaţă prin investiţii masive, până când Ucraina, eliberată de stransoarea economică a Rusiei, ar fi putut să meargă pe proprile picioare.
Dar, poate datorită costurilor prea mari, poate datorită caştigurilor viitore prea mici, Ucraina nu a fost considerată profitabilă, nici politic, nici economic. Asta şi datorită faptului că, la Marea Neagră, Occidentul avea deja suficientă forţă prin Turcia, România şi Bulgaria. Ucraina, în acest caz, nu aducea decât necazurile cu Rusia, care nu se justificau. Nu trebuie uitat că şi situaţia internă, în fosta republică unională, era departe de a fi clară, cu o mare minoritate rusofonă, cu o prezentă militară rusă…Una peste alta, mai multe belele, decât avantaje şi aşa Rusia câştigă în Ucraina, mai mult prin neintervenţia Vestului, decât prin acţiunile intreprinse de ea. Câştigă prin neprezentarea adversarului, neinteresat de câştigarea unui „cui al lui Pepelea” în zona occidentală.
Georgia, Gruzia pe numele ei adevarat, este o altă faţă a aceleiaşi probleme. O încercare a Vestului de a lovi crocodilul direct în stomac, o lovitură care dacă reuşea, ar fi îngenuncheat Rusia pentru foarte mult timp. De aici şi reactia extrem de violentă şi disproporţionată a federaţiei. Ruşii au sesizat enormul pericol venit din grefarea unei zone NATO, în inima Caucazului de Sud. O grefă care ar fi putut duce, într-un timp extrem de scurt, la cancerizarea întregii regiuni, din punctul rus de vedere.

Georgia a fost, din punctul meu de vedere, o miza chiar mai mare decât Ucraina, o miza pe care Rusia pur şi simplu nu-şi permitea să o piardă, de aici şi reacţia extrem de dură şi poate cam disproportionată avută. Ruşii au vrut să fie foarte clari, că în zona respectivă vor muri cu oricine de gât! Iar zona respectivă este foarte importantă datorită rezervelor de gaze şi petrol, cât şi din punct de vedere strategic. Caucazul este locul cel mai sensibil, politic, militar şi economic, pe care Rusia îl are astăzi.

Mesajul a fost clar şi fară echivoc: fără Caucaz! Iar Occidentul s-a hotărât să mai astepte, lansând Nabucco, AGRI, alegând practic o încercare de erodare naturală şi cât mai lentă a forţei Moscovei în zonă. Lupta dintre SouthStream şi Nabucco face parte din acest razboi, început în Georgia.
Acum revenind mai aproape de problemele de astăzi, Rusia a pierdut în Libia, este pe cale să piardă şi Iranul, dar eu personal credeam că Siria îi va fi lăsată, ca o mică recompensă pentru Iran. Eram chiar sigur, şi am scris acest lucru, că în Siria lucrurile se vor linisti, Assad îsi va vedea în continuare de problemele sale. Să nu uităm că o escadră rusă a intrat recent în portul sirian Tarus, în frunte cu cea mai puternică navă militară a momentului, portavionul Kuzneţov. Să nu uitam nic faptul că Rusia a trimis Siriei rachete antinavă ultra moderne şi chiar a anuntat că va livra şi avioane noi-noute YAK-130.
Au facut, cum s-ar spune, tot ce le-a stat în putinţă.

Dacă adaugăm şi aportul ruşilor la blocarea oricarei rezoluţii a ONU împotriva Siriei, plus faptul că la un moment dat ştirile din Siria se împutinaseră, puteam trage concluzia că Moscovei îi va fi lăsat un mic premiu de consolare pentru pierderea Iranului. Iar Iranul chiar l-au pierdut, ruşii înapoind Teheranului avansul plătit de acesta pentru sistemele S-300, care ar fi trebuit livrate. Rusia a cedat presiunilor americane şi nu a avut curajul să le livreze.

Dar se pare că Rusia este chiar mai slabă decât pare, atâta timp cât presiunile internaţionale împotriva Siriei au început din nou să crească, în total dispreţ faţă de Rusia. Mai mult decât atât Turcia, până mai ieri un bun prieten economic al ivanlor, este porta-vocea, care reclamă faptul că Rusia este o ruşine a lumii democratice(sic!).“Ceea ce s-a întâmplat la Naţiunile Unite în legătură cu Siria este un fiasco pentru lumea civilizată“, a estimat premierul turc Erdogan, potrivit căruia vetoul tandemului China-Rusia “este un permis de a ucide în mâinile tiranului” sirian, preşedintele Bashar al-Assad.

Limbajul folosit este, diplomatic vorbind, echivalentul unei înjurături de mama! Dar trebuie ramarcat că în ultima vreme Rusia şi Turcia nu mai sunt cele mai bune prietene, problema cipriotă fiind între ele, iar acest lucru se vede clar în ultimele opt luni. Această situaţie ar putea avea legatură şi noua poziţie a Turciei, de tara cu pretenţii geostrategice din ce în ce mai mari. Nu trebuie subestimată nici noua orientare a politicii externe turceşti, de când Erdogan este premier.

O noua retorică, o implicare tot mai mare a ţării în politica zonei sale, chiar o radicalizare în problema cipriotă sau israeliană. Este foarte clar că Turcia îşi doreşte şi se simte în stare să facă mai mult, să fie altceva decât a fost până acum, cel puţin în zona ei geografică. Iar la forţa sa economică şi militară nici nu este de mirat. Este însă serios de gândit şi de observat dacă noua orientare a Ankarei nu va intra în curând în conflict cu UE şi SUA, mai ales pe probleme importante, cum ar fi conflictul arabo-israelian sau Marea Neagră.

Una peste alta avem o fostă mare putere, schiloada acum, care loveste rau, dar numai dacă faci greşeala să intri în raza bastonului ei şi o mica putere regională, dar cu veleitaţi de mare putere regională. Şi mai avem şi Israelul, Cipru, Iranul şi de ce nu Siria, într-un cazan sub care toată lumea pune lemne, însă fiecare speră ca după ce va da în clocot să iasă altceva. Interesele sunt atât de divergente, într-o regiune atât de mica, iar forţa celor implicaţi este atât de mare, încât nimeni nu ştie ce va ieşi, sau altfel spus să ne ferească Dumnezeu de ce va ieşi…

Oricât de mult ne-ar bucura slabiciunea Rusiei s-ar putea să nu fie prea bună. Cu o voce slabă şi fară capacitatea de a face ceva în practică, poziţile asumate de Moscova fac mai mult rau decât bine, stârnind confuzie şi false speranţe. În mod sigur dacă Assad nu era sprijinit de ruşi, nu se ajungea până aici, iar fară sprijinul rus poate nici conflictul deja clocotind din Cipru, nu ar fi avansat atât de mult. O Rusie slabă, dar cu gura mare, poate face mai mult rau dacât o Uniune Sovietică cu adevarat super-putere. Adică ştiai că dacă sovieticii spun ceva, chiar o vor face, pentru că aveau cum şi cu ce, pe când la Rusia…ei bine Rusia dă doar de doi lei speranţă unor oameni care, dacă nu ar avea deloc sperantă, ar fi mai bine pentru toata lumea.

 

Articol preluat de pe: hydepark.ro