Arhive zilnice: februarie 4, 2012

FRANTA SI ARMA NUCLEARA (2)

Standard

   Desi conflictul cu Germania era iminent, cercetarile nucleare franceze au mers inainte! Dupa intoarcerea din Norvegia a lui Allier, in urmatoarele doua luni, au fost facute pregatiri decisive, in vederea unei experiente edificatoare asupra puterii atomului! Dar, cu toate eforturile depuse, acest experiment nu era gata cand ofensiva germana ameninta deja Parisul. Ca urmare, s-a luat decizia ca laboratorul sa fie evacuat la Clermont-Ferrand, in timp ce apa grea a fost pusa in siguranta la inchisoarea Riom (ce ulterior v-a “gazdui” membrii celei de-a III-a Republici, detinuti de guvernul de laVichy). In fata inaintarii germane ce nu putea nicicum fi oprita de catre armata franceza (surprinzator dealtfel pentru multi, fiindca aceasta era considerata cea mai buna din Europa! Dar Blitzkrieg-ul si tancurile germane, modul cum acestea au fost folosite datorita “viziunii” lui Guderian, si-au spus cuvantul –Franta a fost invinsa rapid, contrar tuturor asteptarilor), Dautry, ministrul armamentului, le-a cerut lui Joliot-Curie, Halban si Kowarski sa plece la Bordeaux, de unde sa se imbarce pentru Anglia.

La 17 iunie 1940, Halban, Kowarski si cele 26 de recipiente cu apa grea se imbarcau cu o autorizatie de calatorie semnata de seful de cabinet al lui Dautry. Si-a dat Dautry seama de potentialul apei grele si de valoarea cercetatorilor francezi, dorind in mod expres sa-i stie in siguranta? Cu siguranta, DA, cu atat mai mult cu cat i-a trimis in Anglia, stat cu care Franta nu avea relatii tocmai fericite, cand putea foarte bine sa-i trimita in SUA (stat care deocamdata, nici nu era interesat de cercetari nucleare. Ulterior insa, v-a detine monopolul in domeniu, chiar cu sprijinul francezilor! Dar sa nu anticipam…).

Joliot-Curie insa, s-a hotarat sa ramana in Franta la conducerea laboratorului sau de la College de France, pe care chiar el il crease. Motivele ramanerii acestuia in Franta sunt necunoscute (posibil ca el sa nu fi crezut catarasa v-a capitula rapid, sperand in redresarea armatei franceze), exceptie facand cele de natura familiala (sotia sa era grav bolnava, iar membrii familiei erau imprastiati in toata Franta). In mod sigur insa, daca ar fi plecat, ar fi avut un rol considerabil in dezvoltarea armei nucleare si in convingerea SUA si Marii Britanii in ceea ce priveste cercetarile privind uraniul si posibilitatile sale (state in care la acea data cercetarea nucleara era cvasiinexistenta, si vom vedea asta in articolele urmatoare).

Ulterior, lui Halban si Kowarski, li s-au alaturat in Anglia inca doi francezi, Pierre Auger si Jules Gueron, trimisi de catre fortele Frantei Libere (si mai interesant este faptul ca acestia au fost DETASATI de catre aceste forte, pentru a lucra la proiectul atomic britanic! Ei au fost insa trimisi inCanada).

Desi munca cercetatorilor francezi se limita la pilele atomice si la extractia plutoniului, ei erau la curent cu arma formidabila la care se lucra, fiind vorba de bomba nucleara. Desi acestia fusesera detasati in Canada (Auger, raspundea de sectia de fizica a laboratorului din Montreal, functie ce a indeplinit-o pana la eliberarea Frantei in vara lui 1944. Gueron, a facut parte din grupul de la Cambridge din decembrie 1941, si a avut o contributie importanta in sectia de chimie a proiectului de la Montreal –in Canada, la acea data, functiona intreprinderea mixta anglo-canadiana de extractie a radiului si uraniului de la Port Hope, Ontario; intreprindere ce ulterior v-a avea un rol major in cercetarea nucleara britanica. Echipa franceza era implicata si in cercetarile privind producerea plutoniului).

Interesant este faptul ca, desi Anglia si SUA pusesera bazele cooperarii in domeniul cercetarii nucleare si a realizarii armei atomice, Comitetul Frantei Libere, inclusiv generalul Charles de Gaulle, nu fusesera informati si cooptati in acest demers.

Facem o paranteza, fiindca este interesant de mentionat faptul ca, inceputul cercetarilor nucleare in Anglia si SUA a debutat modest. Marile laboratoare englezesti de fizica nucleara fiind prea putin implicate intre 1934-1939 in lucrarile ce au dus la descoperirea fisiunii. De asemenea, desi din primavera lui 1939 responsabilii cercetarii stiintifice militare erau la curent cu mersul lucrarilor, ei ramaneau foarte sceptici in privinta posibilitatii de a se realiza o bomba atomica. Nu si francezii insa! Fiindca, la cateva luni dupa declansarea razboiului, interesul stiintific britanic a crescut exponential, datorita in mare parte cercetatorilor francezi refugiati in tara si memoriului secret scris de doi fizicieni germani, refugiati si ei, Rudolf E. Peierls si Otto R. Frisch (acesta a fost primul cercetator care facuse dovada fizica a fisiunii, in ianuarie 1939, la Copenhaga). Memoriul lor, pregatit inca inainte de izbucnirea razboiului, se incheia cu afirmatia ca un singur kilogram de uraniu-235 ar fi suficient pentru a fabrica o bomba cu o putere extraordinara (in realitate, este nevoie de o cantitate de 10-20 de ori mai mare!). Cei doi cercetatori germani, descriau in memoriul lor, si o metoda posibila de separare a izotopului 235, stabilind principiile acestei arme si evaluau efectele ei!!! Datorita importantei informatiilor primate si a temerii ca germanii erau in curs de realizare a unei asemenea arme, s-a luat decizia ca lucrarile britanice sa fie dezvoltate si accelerate, coordonarea lor fiind atribuita unui comitet dependent de Ministerul Productiei Aeronautice, ce a primit numele de cod “Maud Committee” (originea numelui de cod este interesanta! La inceputul razboiului, Niels Bohr trimisese o telegrama unuia dintre colegii sai englezi, cerandu-i vesti despre Maud. Acest coleg a crezut ca e vorba de o abreviere a expresiei “Military Applications of Uranium Disintegration”, cand de fapt era vorba de prenumele guvernantei englezoaice a copiilor savantului danez). Acest comitet avea in componenta sa pe toti marii fizicieni englezi si, din primavara anului 1940, a facut tot ceea ce trebuia pentru a promova cercetarile. Cu acest Comitet ne vom reantalni in cursul acestor articole!

Si de cealalta parte a oceanului, in SUA, evolutia cercetarilor nucleare a urmat un curs ascendant; si aici savantii refugiati din tarile cotropite de nazisti au jucat un rol de maxima importanta. Implicatiile militare si politice ale atomului, au fost introduse in State de catre fizicianul Leo Szilard (de origine maghiara, ce a lucrat cu Albert Einstein). Acesta, din cauza persecutiilor antisemite din Germania, se refugiase la New York, de unde in februarie 1939 a inceput sa caute contacte cu colegii din tarile ce urmau sa fie probabil aliate in razboiul pe cale de a izbucni, si pe care il considera inevitabil. Interesant este faptul ca Szilard, a propus colegilor sai de breasla, fizicienii, sa nu mai publice nimic despre fisiunea nucleara –acesta fiind primul care in istoria fizicii fundamentale, a instituit politica secretului si cea a respingerii schimbului de informatii stiintifice. Ceea ce v-a avea ulterior efect in departajarea tarilor cu preocupari in domeniu (inclusivGermania), cu toate ca initial initiativa lui n-a fost pe deplin inteleasa si acceptata, dar efectele n-au intarziat sa apara! In mai putin de o luna –si cu mult inainte de izbucnirea razboiului- fiecaretaraa impus in mod independent secretul asupra rezultatelor cercetarilor in domeniul uraniului!!!

In SUA, Szilard a incercat sa trezeasca interesul cercurilor oficiale fata de fisiunea nucleara (in special ale Marinei), mentionand oricui era dispus sa-l asculte faptul caGermania, ar putea realiza bomba nucleara! Deoarece Ministerul Marinei n-a raspuns la primele lui demersuri (ceea ce demonstreaza ca habar n-avea despre ce-i vorba! Uimitor insa cum ulterior SUA, v-a deveni lider in acest domeniu, ceea ce demonstreaza fara echivoc imensa forta tehnologica, financiara si umana, de care este capabila in caz de nevoie), si avand in vedere urgenta problemei, el a decis ca trebuie sa ajunga “mai sus”, caci razboiul din Europa se vedea deja la orizont. In cele din urma, cu ajutorul lui Einstein, autorul teoriei relativitatii, si al lui Alexander Sachs (un economist prieten cuRoosevelt, presedintele SUA), el a stability contactul cu presedintele in octombrie 1939, cand Sachs i-a inmanat acestuia o scrisoare de la Einstein la care era anexat un raport al lui Szilard.

Scrisoarea lui Einstein catre presedinte descria efectele inspaimantatoare posibile ale bombei atomice, despre care se credea atunci ca va fi foarte voluminoasa. “O singura bomba de acest tip, transportata de o ambarcatiune si explodata intr-un port, ar putea distruge portul in intregime si o parte din teritoriul inconjurator. Dar asemenea bombe s-ar putea dovedi prea grele pentru a fi transportate pe calea aerului”, spunea marele savant in scrisoare. Interesanta viziunea marelui savant, dar in urma acesteia, Roosevelt a DECIS IMEDIAT formarea unui comitet ce v-a purta numele de “Comitetul Consultativ pentru Uraniu”, cu care ne vom intalni in cursul acestor articole. Incepuse insa CURSA NUCLEARA, ce va duce SUA pe locul I in ceea ce priveste atomul si utilizarea sa militara!

Revenind la cercetatorii francezi, acestia au decis sa-l informeze pe generalul Charles de Gaulle (tinut departe de catre aliati in chestiunea nucleara, din motive neclare), in cursul unei vizite de cateva ore a acestuia laOttawa, la 11 iunie 1944, cu privire la existenta programului de creare a unei arme nucleare. Acest fapt se intampla cu doar un an inaintea utilizarii bombei laHiroshima, in contextul in care Comitetul Frantei Libere (al carui conducator era de Gaulle), nu fusese niciodata informat oficial despre aceasta. Ulterior Franta, v-a urma propriul drum in realizarea bombei nucleare, ducand-o in “Clubul nuclear” in anul 1960; deocamdata insa era in postura de “nebagata” in seama!

Chestiunea informarii lui de Gaulle era insa delicata si chiar periculoasa! Fiindca, conform contractului de confidentialitate, cercetatorii erau obligati sa informeze intai autoritatile britanice despre intentiile lor, mai mult decat atat, sa aiba chiar acordul acestora. Acestia au riscat, contactandu-l pe delegatul Frantei Libere inCanada, Gabriel Bonneau, rugandu-l sa le aranjeze o intalnire cu Generalul intr-o chestiune strict secreta. Desi sceptic, acesta a acceptat, aranjandu-le o intalnire de 15 minute cu de Gaulle, in cursul vizitei acestuia laOttawa; insa doar unuia dintre ei (cel ales a fost Gueron), din motive de securitate si nu numai. Unul dintre motivele alegerii lui Gueron, a fost si acela ca il cunostea personal pe de Gaulle! Ca urmare, Gueron i-a transmis acestuia toate informatiile detinute de catre cercetatorii francezi cu privire la programul nuclear, intr-o camaruta izolata. Generalul Charles de Gaulle avea sa numeasca mai tarziu in memoriile sale, fapta temerara a specialistilor francezi “o intreprindere apocaliptica”…Gueron i-a explicat Generalului avantajul deloc de neglijat ce-l reprezenta arma nucleara pentru SUA, dar si dorinta cercetatorilor francezi de a fi sprijiniti atunci cand va fi posibil, in vederea relansarii programului nuclear francez. Toate acestea vor deveni un obiectiv important pentru de Gaulle, a carui ambitie ca Franta sa posede si ea arma nucleara, se v-a manifesta stringent dupa razboi, iar cuvintele acestuia la finalul intrevederii spun multe: “Va multumesc. Am inteles foarte bine”. Mai mult decat atat, Gueron i-a destainuit Generalului, unul dintre secretele nucleare franceze –secret ce v-a ajuta enorm Franta sa-si dezvolte singura arma nucleara, dupa razboi –si anume, existenta unor resurse substantiale de uraniu in Madagascar!

Dupa eliberarea Frantei, la cateva luni, in martie 1945, Raoul Dautry (fost ministru al armamentelor) a revenit la conducerea unui minister. Profitand de prilej, el i-a amintit imediat lui de Gaulle, acum presedinte al guvernului provizoriu, importanta relansarii fara intarziere a cercetarilor atomice si a subliniat rolul pe care l-ar putea avea Norvegia in furnizarea apei grele.

Doua luni mai tarziu, Pierre Auger la curent cu realizarile nucleare americane (in 1942, in SUA fusesera create trei mari centre nucleare, cunoscute initial numai sub numele lor de cod: X, Y, W. Ele erau amplasate in: Tennesse, la Oak Ridge (X), unde existau doua uzine de separare izotopica a uraniului, fiecare bazata pe alt procedeu, precum si prima pila experimentala cu grafit racita cu aer; Washington, la Hanford (W), unde au fost construite trei mari pile cu grafit producatoare de plutoniu; si in sfarsit Y, care era de fapt “Lagarul de concentrare al laureatilor Premiului Nobel” -numit asa de cei ce lucrau acolo, inclusiv cercetatorii- de la Los Alamos, New Mexico, unde s-a realizat proiectarea si constructia primei bombe atomice in conditii de securitate draconice, fiecare muncitor fiind pus sa semneze o hartie prin care garanta ca nu va parasi localitatea decat dupa sase luni de la terminarea razboiului), si Frederic Joliot-Curie l-au convins pe de Gaulle de necesitatea infintarii in Franta a unui organism care sa se ocupe de energia atomica. La 18 octombrie 1945, in momentul in care statul a preluat productia si distributia gazelor si electricitatii, guvernul provizoriu a emis o decizie prin care toate activitatile din domeniul nuclear din Franta, nu numai cele stiintifice si industriale ci si cele privind apararea nationala, erau controlate de un organism national. Se nascuse Comisariatul pentru Energia Atomica (CEA)!

Plasat direct sub responsabilitatea si controlul primului ministru, noului organism i s-a dat un statut original, avand “personalitate” civila, dar dispunand de autonomie administrativa si financiara (asemanatoare cu cea a companiei nationalizate RENAULT, producatoare de automobile si tehnica blindata). Interesant este faptul ca primii conducatori ai acestui organism au fost Raoul Dautry (ce indeplinea acum functia de ministru al reconstructiei) si Joliot-Curie (director alCNRS), numiti fiind in functie chiar de catre de Gaulle ca “parteneri care sa-l ajute in problemele ce depaseau competenta de specialitate”!!!

WW

Sursa: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol.

RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a IV-a)

Standard

Unei armate de 200000 de oameni, Stefan cel Mare nu putea sa-i opuna decat o forta armata de 40000 de oameni (posibil, daca nu sigur, ca aceasta sa fi fost mai mica in realitate) si speranta ca va primi ajutor din partea regelui Ungariei. Aceasta speranta a fost impartasita de el brasovenilor in scrisoarea din 5 iunie 1476, in care le arata ca se pregateste sa mearga impotriva turcilor si ca se afla in tabara cu toata oastea sa; de asemenea ii ruga sa-i trimita stirile ce le vor capata despre miscarile turcilor si ale aliatilor lor si sa asculte cu incredere solia lui Vulpas (acesta era probabil unul dintre oamenii de legatura).

Printr-o alta scrisoare trimisa brasovenilor la 11 iunie 1476 din Valea Berecheiului, Stefan cel Mare le-a multumit pentru informatiile primite de la dansii; totodata i-a rugat sa-i trimita in continuare stiri “din amandoua partile” si sa nu permita exportul de grau sau alte bucate in Tara Romaneasca, deoarece este supusa turcilor si vrajmase lui si crestinatatii. A incercat astfel Stefan sa afecteze taria si moralul inamicului? Cu siguranta, DA! Avea Stefan informatii in legatura cu modalitatile turcilor de a se aproviziona de la fata locului cu ajutorul Tarii Romanesti? Cu siguranta, DA si vom vedea in cele ce urmeaza! Fiindca, scurtul interval de timp dintre cele doua scrisori raportat la mijloacele reduse de comunicatie ale epocii, pune in evidenta eforturile lui Stefan de a CUNOASTE in detaliu tot ceea ce se intreprindea de catre turci si aliatii sai, impotriva Moldovei, iar asigurarea unei linii de comunicatie rapida a informatiilor nu era la indemana oricui!

Dandu-si seama ca fortele de care dispunea nu erau suficiente pentru a impiedica patrunderea turcilor in Moldova, Stefan cel Mare ca si inaintasii sai a adoptat tactica razboiului de hartuiala, urmarind, pe de o parte, sa tergiverseze angajarea in lupta pana la sosirea ajutorului promis de Matei Corvin si, pe de alta parte, sa atraga pe turci intr-un “loc stramt” care sa nu le permita desfasurarea tuturor fortelor. Descriind tactica de lupta adoptata de catre Stefan cel Mare in functie de informatiile pe care le detinea si de posibilitatile de care dispunea, cronicarul turc Sa’Adeddin Mehmed Hodja-efendi arata ca “beiul Moldovei, afland de mania vijelioasa a sahului, a dat foc campiilor tarii sale. El nu a lasat nici urma de fanete si de grane si a parjolit muntii si campiile. Asemenea focului uneltirilor sale, foametea s-a intins in asa masura, incat, daca prin masurile chibzuite ale sahului cel cuceritor de tari, galerele nu ar fi asteptat pe Dunare, cea mai mare parte a ostirii, ca si animalele lipsite de nutret, ar fi pierit de foame. Domnul Moldovei, ducand bogatiile tarii in locuri prapastioase, a urcat si animalele de povara in locuri greu de umblat. Apoi, cu netrebnicii pe care-i adunase, el s-a ascuns in paduri de nestrabatut, pe unde si vantul trecator nu poate trece din cauza desimii copacilor si in adancul carora se putea ascunde o oaste numeroasa. De aceea sultanul, desi a cautat tabara dusmanului, totusi n-a dat nici de urmele ei si n-a aflat nici de numele ei si n-a vazut pe nici unul dintre acei afurisiti.

Oastea victorioasa otomana, necajita de seceta si de foamete, a ratacit multe zile in acele tinuturi pline de primejdii. Vesmintele ostasilor s-au acoperit de colb si de cenusa, iar nasul si narile lor s-au umplut de praf si de scrum. Calauza, abatandu-se de la drumul cunoscut, a pornit, chipurile, pe drumul care ducea la lupta. Din aceasta pricina, sultanul, maniindu-se, a dat porunca pentru uciderea acesteia. Tocmai atunci cineva din fruntea ostii, intorcandu-se, a povestit ca s-au ivit ghiaurii in padure. Astfel calauza a scapat de ghearele vulturului imparatesc.” A facut aceasta calauza parte din masurile luate de catre Stefan, de a-l pune pe Mahomed al II-lea in imposibilitatea de a afla ceva in legatura cu locul ales pentru desfasurarea bataliei decisive? Cu siguranta, DA! Deruta, oboseala, mizeria, foamea si mai ales incertitudinea si nesiguranta, au afectat fara niciun dubiu, moralul si combativitatea oastei otomane. A fost acest om, aceasta calauza, parte dintr-un plan foarte bine pus la punct de catre Stefan si oamenii sai, de a atrage in capcana, de a demoraliza si afecta spiritul combativ al armatei turce? Cu siguranta, DA! In mod sigur insa, misiunea acestui om era una de sacrificiu. Cu toate acestea, viata “calauzei” a fost salvata prin aparitia la timpul potrivit a armatei moldovene, ceea ce demonstreaza fara echivoc ca Stefan cel Mare cunostea prin spionii sai tot ceea ce se petrecea in oastea otomana. Insasi faptul ca acest om a fost salvat, demonstreaza faptul ca nu era un oarecare, ci cineva instruit si pregatit in acest sens, fiindca o capcana nu se realizeaza la intamplare, implicand cunoasterea in detaliu a terenului, a fortelor inamice si a obiectivului acestora, a comandantilor si a starii de spirit a trupei, etc.

Rolul intensei activitati informative desfasurate de iscoadele lui Stefan cel Mare in timpul inaintarii lui Mahomed al II-lea pe teritoriul Moldovei a fost relevat si de catre cronicarul turc Kemal-pasa Zade, care povesteste ca turcii “au umblat multe zile spre a-l intalni pe razvratit si, desi l-au cautat pe acel rasculat si rebel peste tot pe unde au banuit ca ar putea fi, totusi el nu a fost gasit…si nu s-a stiut unde se afla. Au mers printaraaceea timp de 40 de zile; au trecut peste raurile si stancile acelei tari…El (Stefan) se asezase intr-un loc si, iscodind, cunostea conacele dusmanului si, tinand seama de aceasta, isi pregatea locurile sale pentru fuga. Oriunde se indrepta cu mare viitoare oaste purtatoare de victorie, cel cu ganduri rele, la randul sau, ajungea si el intr-un loc si, ori de cate ori gasea prilej, ii nimicea pe cei liberi si pe supusii care, despatindu-se de ordia imparateasca, plecau pe sesuri si pe campii dupa prada”.

Primind informatia ca tatarii au navalit inMoldova, Stefan cel Mare a permis taranilor, care formau totusi majoritatea ostirii sale, sa mearga pentru doua saptamani la vetrele lor sa-si apere familiile. A fost aceasta o miscare inteleapta din partea lui Stefan, sau acesta a preantampinat astfel o eventuala nemultumire, poate chiar revolta, in randul armatei sale? Greu de spus, dar nu credem ca acesta a luat aceasta masura in lipsa unor motive intemeiate, cu atat mai mult cu cat batalia cu Mahomed era iminenta!

Ramas numai cu oastea de curteni si de boieri, care se ridica la 12000 de oameni si vazand ca turcii inainteaza spre Suceava, iar ajutorul promis de Matei Corvin nu soseste, Stefan cel Mare si-a dat seama ca nu mai poate amana inevitabilul, hotarand a opune rezistenta la Valea Alba (Razboieni), unde facuse mai inainte intariturile necesare. Referindu-se la locul ales de domnitorul Moldovei pentru desfasurarea bataliei, cronicarul turc Kemal-pasa Zade arata ca “el (Stefan) a stat cu spatele la padure, intr-o vale ingusta si greu de trecut, cum nu exista in tara Moldovei un alt loc mai stramt ca acesta. Pe luptatorii de langa el, care erau vreo 20000, facandu-i pe toti pedestrasi, i-a randuit pentru lupta, intarindu-se imprejurul sau din toate partile. Pe toti caii slobozi cati erau, legandu-i unii de altii, a inchis cu ei spatele ostii sale si, insirand in fata sa mai multe sute de tunuri (aceasta este in mod sigur o exagerare, in realitate Stefan n-a dispus niciodata de mai mult de cateva zeci de tunuri, inclusiv din capturi), a facut zid in fata ostii sale cu acel perete strasnic”. Cronicarul Sa’Adeddin povesteste ca primele atacuri ale turcilor au fost respinse cu pierderi mari si ca a fost nevoie de interventia nemijlocita a imparatului Mahomed al II-lea, care, pentru a-si imbarbata ostasii, a luat “scutul de aparare in mainile sale binecuvantate, a dat pinteni calului sa inainteze (este posibil ca relatarea cronicarului turc sa fie oarecum romantata si destinata a scoate in evidenta faptele sultanului. Este cunoscut faptul ca in general, sultanii, nu se aflau niciodata in primele randuri din motive de siguranta!). Cei din oastea de Poarta, la randul lor, atacand cu totii dintr-o parte, nu s-au despartit de scara sultanului lor. Ienicerii (acestia erau elita armatei otomane), caindu-se de ceea ce au facut (in fata tunurilor si a pustilor lui Stefan se culcasera cu fata la pamant –ceea ce dupa parerea specialistilor este evident o exagerare, fiindca pustile si tunurile erau rare in armata moldoveana), pentru a sterge rusinea lor au pornit sa-l nimiceasca pe dusman. De asemenea si spahii dinAnatoliasi Rumelia, vazand sfortarile sultanului (!?), s-au scurs ca un rau si s-au napustit asupra carelor ghiaurilor”.

Spre seara Stefan, vazand ca nu mai poate rezista atacurilor turcesti, a ordonat retragerea. Desi batalia de la Razboieni din 26 iulie 1476 a fost pierduta de Stefan, care a lasat pe campul de lupta peste 2000 de morti si 800 de prizonieri, totusi turcii n-au obtinut un succes militar categoric. Ajunsi la Suceava si gasind orasul pustiu, i-au dat foc. Incercarile turcilor de a cuceri cetatea Sucevei, cetatea Hotin, cetatea Neamtului, cetatea Chiliei si Cetatea Alba au fost zadarnice. Secretarul sultanului, Angiolello, povesteste ca “foametea era mare, deoarece cei mai multi se nutreau numai cu carne si miere si ceva branza, caci paine nu se putea avea, nici nutret pentru cai, campurile fiind peste tot arse”.

In aceste conditii de mizerie, in randurile armatei otomane a izbucnit o epidemie de ciuma, care a facut multe victime. Nu se stie cu siguranta daca epidemia a afectat si armata moldoveana, dar acest lucru este mai mult decat probabil!

Pe de alta parte, Mahomed al II-lea a fost informat ca, in urma insistentelor lui Stefan cel Mare, in Ungaria si Polonia se faceau intense pregatiri de lupta. El a aflat ca o armata de 30000 de oameni, sub comanda lui Stefan Bathory si a lui Vlad Tepes, se indreptau spre pasul Oituz pentru a veni in Moldova. Avea sultanul spioni la curtea regelui Ungariei si a regelui Poloniei? Cu siguranta, DA! In mod cert si la curtea lui Vlad Tepes, fiindca mai tarziu, acesta a fost prins si executat, cel mai probabil prin tradare.

De asemenea, desi nu o vedea, el simtea in permanenta prezenta ostirii refacute a lui Stefan cel Mare. Toate acestea l-au determinat sa ordone retragerea, fara ca scopul expeditiei (supunerea Moldovei si inlocuirea lui Stefan) sa fie atins.

Dupa retragerea turcilor dinMoldova, Stefan cel Mare a cerut lui Matei Corvin ca “voievodul Basarab (Laiota) sa fie alungat din cealaltatararomaneasca si sa fie pus acolo un domn crestin, anume Dracula (Vlad Tepes), cu care sa ne putem intelege impreuna”. Interesant demersul lui Stefan de a se inconjura de aliati de nadejde, din acelasi neam cu el, cu care sa aiba aceleasi nazuinte, iar cuvintele “cealaltatararomaneasca” nici nu mai au nevoie de comentarii! Credeti ca aceasta este o afirmatie gratuita si surprinzatoare? Nicidecum, si asta se va vedea in cele ce urmeaza!

Printr-o actiune conjugata, la 8 noiembrie 1476, Basarab Laiota, fiind infrant, a fost nevoit sa paraseasca Targovistea. La 16 noiembrie Stefan cel Mare intra pentru a doua oara in Bucuresti. Anuntand brasovenilor caderea orasului, Cristian parcalabul le spunea: “De aceea laudati pe domnul atotputernicul cu organe si cu cantece si clopote, precum am facut si noi intaranoastra, care e ca si a voastra. Sa stiti dumneavoastra ca domnii si boierii a toatataras-au supus dumisale voievodului Vladislav” (Tepes). Mai mult decat atat, la randul sau, Vlad Tepes, adresandu-se brasovenilor le spunea: “Veniti cu paine si cu marfa ca sa va hraniti, caci a facut Dumnezeu sa fim acum o singuratara”. Sa fi existat la cei doi domnitori, Stefan si Tepes, constiinta unitatii de neam? Sa fi stiut ei, din surse stravechi ori informatii, cate ceva despre trecutul comun, poate despreDacia? Cu siguranta, DA, ceea ce v-a iesi la suprafata in timpul maretelor realizari ale lui Mihai Viteazul! Interesant este si ceea ce mentioneaza un izvor italian putin cunoscut si fara nume, cu privire la idea unitatii nationale a celor trei principate romanesti, care spune: “a voit poporul (el populi) ca amandoi voievozii (Stefan si Tepes) sa-si jure intre ei dragoste si alianta; astfel ca intreaga aceataras-a incredintat ca turcul nu-i va mai da de grija”. Simpla alianta sau mai mult decat atat? Deocamdata, ENIGME! Din pacate insa, in luna ianuarie 1477, Vlad Tepes a fost ucis, alaturi de 190 dintre cei 200 de osteni moldoveni de elita, cedati ca garda de corp de catre Stefan cel Mare. A “murit” astfel un gand maret cu privire la cele doua tari romanesti, ce apartinea ambilor domnitori? Posibil! Dar daca asa a fost, el n-a disparut ci doar a fost amanat, fiind regasit de catre Mihai Viteazul…

Stirile primate in cursul anului 1477 de la agentii sai din Venetia si din Tara Romaneasca au fost de natura sa ingrijoreze pe domnul Moldovei. Spionii venetieni detineau informatii certe cu privire la tratativele pe care regele Neapolului, socrul lui Matei Corvin, le ducea cu turcii in vederea incheierii unui tratat de pace intre Ungaria si Turcia.

Stefan cel Mare a primit informatii si cu privire la incercarile lui Matei Corvin de a realiza o intelegere cu turcii prin intermediul lui Basarab cel Tanar, domnul Tarii Romanesti. Fata de aceasta situatie, Stefan cel Mare a hotarat sa stranga legaturile diplomatice cuVenetia, singura putere interesata in realizarea unei coalitii antiotomane, datorita faptului ca posesiunile sale dinDalmatiaerau direct amenintate de turci. In acest scop, la 8 iunie 1477, Stefan cel Mare a trimis la Venetia pe Ion Tamblac (acesta era cu siguranta unul dintre oamenii de taina a-i voievodului) cu un mesaj catre doge si catre papa, prin care le solicita ajutor contra turcilor, fagaduindu-le ca “orice dar sau ajutor imi veti trimite eu il voi rasplati inzecit de cate ori veti avea nevoie si veti cere, dar numai impotriva paganilor, oriunde veti porunci si fara nici o zabava” (I. Bogdan, Documentele lui Stefan cel Mare). Acest document, reflecta fara niciun dubiu, gandirea politica si diplomatica a marelui voievod, bazata pe cunoastere, informatie, interes si viziune! Si de aceasta data insa, Stefan a primit promisiuni… ERA DIN NOU, SINGUR!

Va urma,

 WW

Stiri militare

Standard

 

Iranul lanseaza sateliti

Iranul lanseaza al treilea satelit propriu, cica pentru observatii, experimental. „Satelitul Navid a fost lansat cu succes şi urmează să fie plasat pe orbită la o altitudine ce variază între 250 km şi 350 de km„, a anunţat Hamid Fazeli, preşedintele Organizaţiei spaţiale iraniene, citat de agenţia oficială Irna. „Satelitul cântăreşte 50 de kilograme şi a fost trimis cu ajutorul lansatorului Safir„, a adăugat el.

Acum ne putem intreba care este experimentul: satelitul, sau capacitatea rachetei Safir, de a lansa pe orbita o masa de 50 de kg?! Ca de la lansarea de sateliti, la intercontionentale nu mai sunt multi pasi, Iranul detinand in present doar rachete cu raza medie.

Si cum in statul Islamic cam totul se subordoneaza militarilor, sloganul: “Totul pentru front, totul pentru victorie!” ar putea avea conotaii nucleare pentru restul lumii!

 

Sursa: Evenimentul Zilei

 

Incercarea de al da jos pe Assad esuata!

Debka a dat publicitatii, vineri, ( drept ca doar pentru cititorii platitori ) amanunte despre complotul menit sa rastoarne actuala conducere siriana, in frunte cu Bashar Assad. Reamintim ca Damascul ar fi trebuit ocupat de 300 de tancuri, sub conducerea unui comandant de divizie in cursul  zilei de luni sau cel mai tarziu in noaptea de luni spre marti. Debka sustine ca ar fi fost cea mai importanta operatiune secreta de la inceperea ” primaverii arabe ” incoace, generalul rebel avand in spate serviciile secrete ale Statelor Unite, Marii Britanii, Frantei, Turciei, Iordaniei, Arabiei Saudite si Qatarului.

In mod ciudat , informatia i-a parvenit lui Bashar Assad nu din partea serviciilor sale secrete, ci din surse externe prietene, Rusia sau Iran.

Pe alte site-uri se speculeaza ca mai probabil Rusia.

Toti impotriva unuia. Oricum, au mai patit-o si altii. Atata ca Ceausescu nu mai avea nici un prieten.

Asa cum am speculat si in alte articole, de aceasta data Rusia se pare ca este cu arme si bagaje in tabara lui Assad! Flota rusa din apele siriene, transferurile de armament catre Siria, sustinera politica in Consiliul de Securitate si mai nou implicarea la nivel de servicii secrete, pentru sustinerea actualului regim.

In acelasi timp se poate observa o usoara departare de Iran. Daca in cazul Siriei ajutorul rus este palpabil si la lumina zilei, in cazul Iranului acesta este mai mult declarativ, o noua impartire a sferelor de influenta, s-ar putea sa fi avut deja loc!

Si ca lucrurile sa fie si mai clare, Vocea Rusiei anunta ca avansul platit de Iran pentru sistemele de rachete S-300, a fost inapoiat de Rusia

Sursa: Debka file

 

 

Cehia continua cu Gripen

Schimbare: Ministerul ceh al Apararii vrea sa prelungeasca leasingul de avioane Gripen

Licitatia pentru noul avion supersonic pentru armata ceha, care fusese prezentata pana de curand drept o conditie necesara de Prim Ministrul Petr Necas, se pare ca are toate sansele sa fie amanata. Si poate chiar nu se va mai tine deloc. Potrivit unor surse apropiate de guvern, Ministerul Apararii vrea sa negocieze exclusiv de acum incolo cu Suedia, pentru un leasing pe viitor al aparatelor de zbor Jas-39. Procedura sugerata face obiectul unui document confidential, care este discutat in prezent de cabinetul lui Necas. „Procedura propusa este de a discuta mai intai cu Suedia despre conditiile continuarii leasingului, dupa 2015. Guvernul ar trebui sa cunoasca rezultatele negocierilor in termen de sase luni,” au declarat sursele anonime apropiate guvernului. Cabinetul (Ministrului ceh al apararii Alexandr) Vondra se pare ca ar fi fost inspirat de Ungaria.

 

Militari romani se pregatesc in Germania

In cursul lunii ianuarie, 450 de militari au ajuns la centrul din Hofenfels, Germania, pentru antrenamente predislocare in Afganistan. Pregatirea are in vedere conducerea de vehicule tip MRAP, identificare si neutralizare dispozitivelor de tip IED.

Unitatile romanesti se antreneaza in comun cu unitati americane pe scenariul de contra-insurgenta, intr-un mediu care seaman foarte mult cu mediul real de lupta din TO. Mai precizam ca costul antrenamentelor este suportat de Armata Americana, conform intelegerilor aflate in desfasurare.

Sursa: Karadeniz press

 

În dotarea flotei ruse vor intra 8 submarine nucleare

 

Până în 2018, forţele nucleare strategice ale Rusiei vor primi opt submarine purtătoare de rachete „Borei”, pentru care a fost creat complexul de rachete „Bulava”. Două dintre ele, „Iuri Dolgoruki” şi „Aleksandr Nevski”, vor intra în componenţa flotei ruse anul acesta. În decursul următorilor şase ani se va construi câte un purtător de rachete pe an.

FOTO: RiaNovosti

Sursa: Vocea Rusiei

 

 

Noi rachete pentru avioanele de vânătoare de generaţia a cincea

 

Cel mai nou complex de rachete de generaţia a cincea este creat de corporaţia rusă „Tacticescoe Rachetnoe Vaarujenie” (Armament Tactic cu Rachete). Caracteristica complexului este fuzelajul interior unde vor fi amplasate rachete.

Avionul de luptă de generaţia a cincea sau aşa cum este numit PAK FA este un aparat de perspectivă pentru aviaţia militară ce trebuie să apară în cadrul forţelor aeriene ruse peste câţiva ani. Activitatea axată pe crearea acestui avion este în plină desfăşurare, iar numărul de zboruri de încercare a depăşit 100. T-50 poate fi numit pe drept cuvânt un aparat unic, deoarece combină funcţiile unei aeronave de luptă şi de atac. Toate armele cu care sunt dotate avioanele PAK FA se află în diferite stadii de testare. Câteva dintre ele sunt supuse testărilor de stat, unele le-au finalizat şi va începe în curând producţia de serie, spune directorul corporaţiei TRV, Boris Obnosov.

„În avionul de generaţia a cincea multe arme trebuie amplasate în interiorul fuzelajului. Acest lucru se face pentru ca avionul să fie mai puţin vizibil.

În conformitate cu programul complex de elaborare a unor mijloace aeriene noi de distrugere, corporaţia are sarcina de a utila avioanele de vânătoare din a cincea generaţie cu mijloace de distrugere din nou generaţie. Este vorba de rachetele “aer-aer” şi de cele “aer-sol”.”

În clasa „aer-sol”, mijloacele de distrugere includ în sine bombe reglabile de calibru 250, 500 şi 1500 kg, cu sisteme noi de ghidare. În acelaşi timp bomba de calibrul 250 se va afla în interiorul fuzelajului. În plus T-50 va fi echipat cu rachete de viteză mare anti-radar, echipate cu noi ogive de autoghidare cu raze infraroşii de vânătoare.

În general programul creării de armament pentru avionul de vânătoare din generaţia a cincea este strict coordonat cu mersul lucrărilor la avionul de vânătoare T-50.

FOTO: Ria Novosti

sursa : Vocea Rusiei

 

În 2012 Rusia va elabora două rachete de tip nou 

În 2012 specialiştii ruşi vor elabora două rachete de tipul H-31 care nu au analog în lume, a declarat marţi directorul general al corporaţiei „Takticeskoie Raketnoe Voorujenie”, Boris Obnosov.

„Racheta se află în stadiul de pregătire pentru începerea producţiei în 2012 şi livrări pentru export”, a declarat Obnosov. Clienţii străini sunt foarte interesaţi de acest tip de arme, a menţionat el.

Rachetele H-31 şi H-31PD reprezintă cele mai noi mostre pentru export. H-31 este o rachetă supersonică antinavă cu rază lungă de acţiune, racheta H-31PD este o rachetă antiradar autodirijată.

sursa: Vocea Rusiei