VISUL UNGARIEI MARI SI SERVICIILE SECRETE DE INFORMATII ALE ROMANIEI (10)

Presa revizionista maghiara isi asumase si sarcina de a pune la punct, cu ajutorul insultelor si insinuarilor, gazetele straine care, cu “ajutorul” absolut dezinteresat al Budapestei, isi “permiteau” (normal ca-si “permiteau”, fiindca Budapesta platea foarte bine asemenea articole defaimatoare si mincinoase la adresa Romaniei. Mai aproape de noi, Targu-Mures in martie1990, a insemnat acelasi lucru, iar asemenea “lovituri sub centura” date Romaniei au inca loc in presa maghiara si cea externa –cu deosebire a celei apartinand diasporei maghiare din SUA) sa publice in coloanele lor articole ce “confirmau” justetea tezelor revizioniste.

Interesant este faptul ca desi era bine controlata de catre stat, presa maghiara mai avea si scapari! Adica, mai scria si articole ce nu se incadrau in linia revizionista, asa cum apar in notele informative ale SSI. Sa fi fost aceste articole “opera” SSI, ca raspuns la atacul mediatic al Ungariei? Posibil, daca nu sigur, fiindca iata ce anume a “scapat” vigilentei cerberilor cenzurii!

In numarul din 28 mai 1942 ziarul “Magyarorszag” scria: “Regele roman (era vorba de Ferdinand) a unit toate provinciile romanesti care au fost rupte de vicisitudinile istoriei veacurilor, dar care si-au pastrat nealterate sentimentul national si, scuturand la un moment dat jugul strain s-au unit libere si cu bucurie cu tara-mama Romania, contopindu-se intr-o completa unitate sufleteasca”. Sic!

Mai mult decat atat, caracterul ipocrit al acuzelor, invinuirilor si pretentiilor maghiare, a fost dezvaluit la vremea respectiva intr-un atac fara precedent in mass-media maghiara, chiar de catre unul dintre jurnalistii de seama, S.Fenyes (citat de catre SSI in notele sale informative!), care, referindu-se la situatia presei din Ungaria si Romania, arata: “In Ungaria este cu totul interzisa exprimarea libera a opiniei. Exprimarea unei pareri de stanga, social-democrata, este absolut imposibila, ceva mai mult, o simpla critica de dreapta si chiar a unor ziare conservatoare, este aspru pedepsita –chiar daca nu este vorba de vreo chestiune care atinge interesele de stat. Cele mai importante doua cotidiene “Ujsag” si “Magyar Hirlap”, acum cativa ani, au fost interzise definitiv pentru o simpla critica sociala si politica…In Romania, in schimb, se poate scrie orice (chestia este valabila si astazi, chiar si pentru presa de limba maghiara!), chiar si critici opozitioniste mai aspre la adresa ministrilor si a guvernului. Se pot scrie chiar stiri mincinoase, din domeniul fanteziei despre guvern, despre proiectele de legi se pot scrie –daca vreti- articole kilometrice despre starea de robie a minoritatilor, se poate ameninta zi de zi cu reclamatii la Liga Natiunilor. Presa “nationala” a partidului maghiar dinRomania–nenationala nu exista- a scris pe fata si de repetate ori, ca guvernul a falsificat alegerile, a furat urnele, etc. dar nimeni nu a suferit nimic pentru toate acestea. Mai tarziu insa tocmai o mare foaie “nationala” a mintit, intrucat alegatorii maghiari au votat cu partidele romanesti (ar fi bine ca si la urmatoarele alegeri sa se intample asa ceva!). Daca cineva inRomaniascrie ceva din care se deduce loialitatea fata de stat, este atacat de intreaga presa maghiara, il insulta, il injura, il terorizeaza, pana il reduc la tacere…”. Exista semnale numeroase astazi, ca in Har-Cov se petrec asemenea actiuni concertate de catre unii lideri maghiari, indreptate impotriva romanilor si etnicilor unguri, care nu actioneaza in spirit autonomist-separatist. Ce fac debilele noastre autoritati? Nimic, fiindca actiunile jigodiilor autonomiste maghiare, sunt, cum altfel, in curat spirit european!

Iata ce spunea in continuare, S.Fenyes, spre marea nemultumire si suparare a Budapestei, care n-a precupetit nimic in a-i defaima pe toti cei care nu mentineau “linia autonomista-revansarda”, numindu-i in presa controlata, tradatori si incompetenti: “70% dintre maghiarii din Romania, nu doreau revizuirea tratatului de la Trianon si anexarea Transilvaniei si Banatului la Ungaria. Procentul celor dispusi la revizuire era format din cativa indivizi dornici de a parveni prin politica, aristocrati cu cinstea uzata, fosti consilieri regali maghiari saraciti si functionari pensionari, parinti cu copiii care prin legaturile si rubedeniile lor, spera faurirea viitorului lor sau al odraslelor lor si aceia pe care presa a izbutit sa-i induca in eroare”. Interesant de unde a putut oare avea S.Fenyes, asemenea date!? Dar, uitati-va astazi la caricaturile si specimenele UDMR&Co, la politicienii maghiari de la Budapesta si de la Bucuresti, care viseaza la autonomie si autodeterminare in Har-Cov, si-o sa vedeti ca de fapt, nu sunt decat niste ratati, hoti si mincinosi –cu nimic diferiti de inaintasii lor intr-ale reviziionismului, descrisi de catre S.Fenyes. Aceiasi cretini, dar in alte vremuri! Sic!

SSI si BIroul 2, cunosteau faptul ca, in perioada dintre primul si cel de-al doilea razboi mondial, oficinele de propaganda ale Ungariei, pentru a obtine bunavointa Frantei (principala putere europeana de atunci, care astazi, este un prieten declarat al Ungariei, prin insasi Sarkozy –prezidentul lor, care numai un “cocos galic” veritabil nu este!) in problema pretentiilor ei anexioniste, au editat in limba franceza si au raspandit in Franta un mare numar de lucrari cu caracter revizinist. Dintre lucrarile difuzate in acest scop, SSI si Biroul 2, le-au semnalat pe urmatoarele (si astazi, unii dintre scriitorii maghiari revizionisti le mentioneaza ca fiind “adevaruri istorice de necontestat”!), mare parte dintre acestea fiind “opera” scriitorilor maghiari stabiliti in Franta:

-“Les frontieres de la Hongrie de Trianon”, de Francois Olay;

-“Nouvelles geographiques”, Biographie des frontiers politiques du Centre est europeen, de Andre Ronay;

-“Les paysans duDanube”, de Denis Rougemont;

-“Non amis les Hongrois”, de P. Deluttre;

-“Maghiars et Roumains”, de A. de Bertha;

-“Les nouveaux martyrs”, de A. Damy;

-“L’Europe centrale economique et social”, de P. Csikay;

-“La verite sur le traite de Trianon”, deE. Czeke;

-“La Hongrie après le traite de Trianon”, de Ladislau Budai;

-“La Hongrie de demain”, de A. Damay;

-“Les erreurs de la paix”, de G. Desbons;

-“Les problemes hongrois”, de R. Depuis;

-“Que demande la Hongrie”, de Honti;

-“La guerre revient”, de Pozzi;

-“Reviser le traite?”, de G. Rona;

-“Le proces de la Hongrie”, de Baron Szillasy (jigodia asta era bine cunoscuta, SSI!);

-“Le guepier de l’Europe centrale”, de M. deVienne;

-“Le siecle de Jeanne d’Arc et le dernier siecle de la Hongrie”, de Poka Pivny;

-“Justice a la Hongrie”, de Lagrady.

Din cercurile intelectualilor maghiari, in luna aprilie 1940, SSI a aflat ca, in vederea intensificarii propagandei revizioniste in strainatate, Directia Propagandei Externe de la Budapesta, a tiparit o noua harta revizionista care reprezenta situatia strategica din Transilvania si activitatile maghiarilor din aceasta regiune timp de peste 1000 de ani (ca sa vezi ce coincidenta! Si astazi autonomistii din Ungaria sustin cei peste 1000 de ani de cand ungurii au “civilizat” zona, pe care au gasit-o libera de orice “vlah”. Hai sictir, javrelor!). Aceasta harta a fost trimisa spre difuzare oficinelor de propaganda ungara din Italia,Germania,Anglia, Franta si SUA.

Tot in vara anului 1940, SSI a transmis Sigurantei informatia ca din Budapesta, a fost trimisa prin posta, diferitelor persoane din Transilvania, brosura intitulata “Istoria trupelor libere”, in care se facea propaganda pentru eliberarea de sub dominatia straina a teritoriilor ce au fost sub stapanirea Ungariei. Datorita colaborarii bune cu SSI, multe asemenea brosuri au ajuns insa la “posta” Sigurantei, care bineanteles le-a tratat la justa lor valoare informativ-educativa. Pe atunci Serviciile romanesti chiar isi faceau treaba. BRAVO LOR!

Siguranta, care avea agentura proprie in randul maghiarimii, a aflat ca si cartile de rugaciuni erau utilizate ca instrumente de propaganda revizionista. Astfel, in comuna Bors din judetul Bihor, au fost gasite “absolut intamplator”, la cativa preoti reformati (Tokes, face parte si el din randul reformatilor, iar faptul ca la slujbele sale facea propaganda revizionista, nu constituia un secret pentru nimeni. Securitatea stia acest lucru! Astazi, jigodia asta ar trebui cu adevarat REFORMATA, fiind un gunoi istoric), carti de rugaciuni editate la o tipografie dinDebrecenin care se afla “imnul national maghiar” si poezia revizionista “Szozat” (Glasul vremii). Carti asemanatoare au fost gasite si la biserica reformata dinAlba Iulia(exact acolo unde s-a infaptuit UNIREA MARETULUI MIHAI VITEAZUL! Nici astazi, la festivitatile de la Alba Iulia nu participa, fiind “prea ocupati”, vreun politician maghiar de la UDMR sau de la dracu sa-i stie! Ii doare de-i ustura, bietii netoti…).

Slujbele religioase erau, de asemenea, folosite ca mijloace de propaganda revizionista (astazi se procedeaza identic, mai cu seama in preajma zilei de 15 martie, cand preotii maghiari tin lectii de “istorie civilizatoare” credinciosilor. Mare parte dintre acestia fac parte din Biserica Catolica si cea Reformata –mama lor de papistasi nemernici. Ma indoiesc insa ca aici, Biserica, are vreun rol “civilizator, impaciuitor” ci mai degraba, DESTABILIZATOR!).

Cu privire la acest aspect, in luna aprilie 1939, Siguranta a aflat ca preotii unguri primisera personal instructiuni de la Legatia ungara din Bucuresti, asupra modului de infiltrare a sentimentelor iredentiste in sufletele credinciosilor care asistau la slujbele religioase (nu degeaba il urmarea Securitatea pe popa Tokes. Asta, facea acelasi lucru la slujbele sale. A fost “scapat” la presiune externa, iar urmarile le vedem astazi, din pacate!). Ulterior, Siguranta a fost informata de catre agentii sai din randul clericilor maghiari (faptul ca Securitatea avea informatori in randul preotimii, este considerata astazi o faradelege! Pe atunci insa, acest fapt a adus rezultate si beneficii enorme, Sigurantei si statului roman. Dar, asta-i viata si asa-i la noi!), ca preotii au introdus o inovatie in propaganda revizionista pe care o desfasurau. “Inovatia” consta in aceea ca, in cadrul predicilor pe care le tineau in biserici, ei recomandau credinciosilor sa nu se mai certe intre ei si sa renunte la orice agresivitate in transarea diferendelor, invocand preceptele biblice referitoare la iubirea dintre frati. In mod abil, se atragea atentia asupra necesitatii intelegerii corecte a sensului expresiei “iubire de frate”. Frate de etnie, nu orice fel de “frate”! Ca sa vezi, ce porniri cu adevarat crestinesti. Bine, tot crestineste si in virtutea “iubirii fratesti”, propovaduia si propovaduieste inca, popa Tokes, nu-i nicio indoiala. Amin!

De asemenea, agentii Sigurantei au aflat ca episcopii reformati catolici si unitarieni, fiind sesizati de faptul ca o mare parte din fetele sau barbatii de origine ungara se casatoresc cu romani, ceea ce era considerat ca fiind o grava amenintare a “puritatii etnice maghiare”, au trimis o circulara tuturor preotilor din aceste regiuni in care li s-au dat dispozitii sa se foloseasca de orice ocazie pentru a impiedica astfel de casatorii. Bineanteles, tot o masura “crestineasca”, ce altceva? In spiritul “iubirii fratesti” catolice si reformate maghiare, civilizatoare si promotoare a pacii si intelegerii. Amin!

Emiterea si vanzarea de timbre cu harta Ungariei Mari, constituia o alta modalitate de raspandire a ideilor revizioniste si de colectare a fondurilor necesare desfasurarii actiunilor de propaganda in acest scop. Dar, Siguranta nu dormea pe atunci!SRI, din pacate, pare ca doarme astazi…

Fiindca, pentru propaganda iredentista, ce a constat in primirea unor asemenea timbre de la Budapesta si incercarea de a le vinde cetatenilor maghiari din Cluj (timbrele, au sosit in Romania tot prin bunavointa “postei” Sigurantei, la semnalarea SSI), Gerauter Sarloota, functionara la Banca Agrara din oras (aflata in vizorul Sigurantei de peste doi ani, pentru delapidare si activitati revizioniste –deci, cu alte cuvinte, INFRACTOARE cu acte in regula, ca multi dintre jigodiile autonomiste de astazi –unii dintre acestia, politicieni UDMR&Co –a fost judecata si condamnata de autoritatile judiciare romane (unde esti tu Tepes-Doamne, ca mare nevoie avem de tine, astazi! Ce rapid s-ar linisti autonomistii-separatisti maghiari). La domiciliul patachinei asteia a fost gasita o adresa din partea Ligii Nationale Maghiare din Budapesta prin care era solicitata sa incaseze fonduri prin vanzarea acestor timbre, pe care sa le trimita ligii, pentru intretinerea propagandei iredentiste. A incasat, dar ani grei de puscarie in inchisorile romanesti. BRAVO EI pentru asemenea performanta! Sic! Poate, in viitor, exemplul ei v-a fi urmat si de catre jigodiile autonomiste de astazi, asta daca autoritatile romane vor intelege “dusmanul din interior”.

Raspandirea de manifeste cu caracter revizionist, constituia un alt aspect al activitatii prin care agentii maghiari se straduiau sa atraga de partea cauzei revizioniste pe ungurii si secuii din Transilvania siBanat. Cu toate ca erau redactate intr-o forma voalata, aluziile transparente permiteau sa se intrevada caracterul si scopul acestor manifeste. Intr-un asemenea manifest se spunea: “Ce ne facem fratilor? Asezati-va unul langa altul in bisericile albe, curate, reculegeti-va din deznadejdea voastra, imbogatiti-va credinta slabita cu culorile visurilor si cu stravechiul curaj turanic (asta da, curaj! De tot rasul, mama lor de cretini), infruntati si imposibilitatea! Cereti prin psalmi vechi si rugaciuni fierbinti, chiar si in imprejurari grele, mangaierile rusaliilor (mai bine, mangaierea unui par romanesc, traditional!). In casele voastre, in atelierele voastre, in intimitatea voastra personala si in societate indepliniti-va munca cotidiana ci disciplina, tacere eroica, dar si cu vointa neanfranta si nestramutata, si asteptati nasterea victorioasa a luminii in amurg, a razelor solare vitale”. Mda, in privinta mangaierilor, eroismului, visurilor, vointei si luminii ungare, astazi eu nu pot adauga decat, AMIN!

Serbarile culturale, sezatorile si manifestatiile publice erau folosite pe scara larga pentru propagarea ideilor revizioniste (astazi, Universitatea de Vara Tusvanyos, de la Baile Tusnad, unde se dezbate de fiecare data “politica nationala maghiara reannoita” si “spatiul de cunoastere maghiara si autonomia”, reprezinta oare altceva? Manifestare, unde sunt tolerati reprezentanti ai extremismului maghiar de aici si din Ungaria, veniti ca “invitati”, alaturi de reprezentanti ai guvernului si politicului de la Budapesta. Sunt tolerati inclusiv de catre autoritatile romane, prea “timorate” ca sa faca ceva… Jigodii politicianiste debile!). Studentimea maghiara forma echipe culturale care, in timpul vacantelor, organizau serbari cu un astfel de caracter. La aceste manifestari se scandau lozinci ca: “Aradul, Brasovul,Timisoara, trebuie sa se restituie! ; Afara cu turma de valahi! Romanii, porcii Europei!” –toate acestea sub protectia autoritatilor maghiare. Una peste bot, nu vroiau?

 

 

 WW

 

VISUL UNGARIEI MARI SI SERVICIILE SECRETE DE INFORMATII ALE ROMANIEI (9)

-la 20 decembrie 1941, seful Marelui Stat Major al Armatei Ungare, a declarat ca fortele armate trebuie sa se rezerve pentru a constitui o forta primordiala decisiva in desfasurarea viitoare a evenimentelor (pesemne ca-i manca rau carca!);

-la 7 noiembrie 1942, insusi seful statului maghiar, regentul Horthy Miklos declara: “Avem datoria sa fim pregatiti pentru noi incercari. Avem nevoie de o armata cu putere de soc, pentru a termina lupta cu victoria dreptatii maghiare” (mda, Ungaria era pe atunci mare natiune, dreapta, sfanta si promotoare a…dreptatii cu o armata SOC SI GROAZA! Cum o fi astazi? Astazi ne este aliata in cadrul NATO -unde tot o armata SOC SI GROAZA au – si-n barca UE, deci, teoretic ne sunt prieteni! Dar, oare asa o fi!?);

-la 18 niembrie 1942, Bartha Ignac, deputat guvernamental, a declarat in parlament: “Suprema noastra ravnire este sa se poata comunica indeosebi cu fratii nostri din Ardealul de Sud, sa-i putem strange la inima si la pieptul nostru. La sfarsitul incendiului mondial, natiunea maghiara sa poata fi partasa la restabilirea vechilor fruntarii ale vechii Ungarii milenare” (bietul idiot! Care “Ungarie milenara”!? Si astazi, alti idioti viseaza la asa ceva…);

-la 19 noiembrie 1942, deputatul Varo Gyorgy din partidul guvernamental, afirma: “Oricine isi da seama ca este nevoie azi de o foarte puternica armata maghiara indeosebi in Ardeal. Granicerii secui sa fie asezati pe intreaga linie a Carpatilor” (Garda Secuiasca de astazi, ar cam trebui sa-i puna pe ganduri pe debilii nostri politicieni, dar nu-i cazul sa-si deranjeze “partenerii” de coalitie –partenerii UDMR-isti au primit recent chiar multumiri din partea primului ministru, MRU, pentru grija si responsabilitatea lor fata de…Romania!!! Poate o sa-i “deranjeze” in schimb apropiatele alegeri, ceea ce n-ar fi tocmai rau pentruRomania).

  In continuarea discutiilor din sedinta camerei, deputatul Bajcsy Zsilinsky Endre, spunea: “Va sosi timpul nu peste multa vreme cand nu va exista o alta politica ungara decat militara (de tot rasul militarismul maghiar. Mari traditii militare au astia, vai de capul lor!). Pana atunci natiunea ungara de aproape cincisprezece milioane de oameni, trebuie sa dispuna de o armata desavarsita (au dispus bietii de ei de o armata atat de desavarsita, incat armata romana le-a tras o mama de bataie de cate ori i-au prins, in WW I/II. Si astazi, armata ungara este “desavarsita”!), inarmata si instruita, de 1500000 de oameni. Cred ca suntem de acord ca acestei forte militare nu-i este ingaduit sa se macine inainte de vreme” (foarte interesant! Probabil de aceea n-au avut cine stie ce rezultate in WW II…Si poate tot din cauza “spiritului de conservare” sunt zero barat in A-stan! Un lucru este cert insa, “vremea” i-a macinat pe ei, fiindca astazi sunt mici si neimportanti in cadrul NATO);

-deputatul Matolesy Matyas a declarat: “Trebuie din nou sa facem sa se asculte cuvantul constiintei noastre, ca in momentul dat si atunci cand va sosi timpul, sa facem si aceasta operatie si sa aducem dreptatea pe seama Ungariei”.

  Presa maghiara din Ungaria, din Romania si din alte state constituia, la vremea respectiva, instrumentul principal de raspandire si propagare a ideilor revizioniste (si astazi, presa maghiara din Romania sustinuta “frateste” de cea din Ungaria, face acelasi lucru! Cititi aceste linkuri si-o sa va cruciti, de cata civilizatie si europenism maghiar, contin: www.napocanews.ro/…/udmr-si-presa-de-limba-maghiara-sar-la-gatu… ; www.napocanews.ro/…/antisemitism-in-presa-de-limba-maghiara-din… ; forum.realitatea.net › ARHIVA › Social; civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task…. ANTISEMITISM SI INSTIGARE LA LUPTA ARMATA!!! Ce naiba fac autoritatile romane, fiindca in UE nu se tolereaza asa ceva, ori Romania este un membru al Uniunii mai aparte!? De ce tac organizatiile evreiesti, care atunci cand a fost vorba de MARESALUL ANTONESCU s-au facut foc si para, acum insa…tac!? Isteria din presa maghiara, de aici ori din Ungaria, la adresa evreilor, romanilor, Trianonului si Romaniei, ne lasa absolut rece –nu reprezinta o noutate asa cum vom vedea in cursul acestor articole- dar nu putem ramane nepasatori la mesajul transmis…Dar, ma intreb, care-i “valenta” europeana a Ungariei acum!? Orban, Tokes si altii din gasca idiotilor revizionisti si autonomisti, mai bine si-ar da lor lectii, nu noua. Dar, de vina sunt cretinii nostri politicieni care le permit asta! Jigodii politicianiste, debile!). Referindu-se la efectele ei, S. Fenyes, in lucrarea “Ungaria revizionista” publicata in anul 1938, “citita si tradusa” de catre SSI (care a si inaintat un memoriu primului ministru, dar…degeaba. Si astazi, oare este la fel?), arata ca: “Saptamani de-a randul, nu numai ca presa din Ungaria a raspandit stiri de aceasta natura, dar orice calator venind de la Budapesta aduce stirea ca revizuirea e deja sigura, ca din moment ce revizuirea se va face, va si vai si amar pentru cei care s-au cumetrit cu valahii si s-au aplecat lor” (mama lui de idiot! Dar, avea dreptate, asa a si fost pentru romanii din teritoriul vremelnic ocupat, al Transilvaniei de Nord. Inca un exemplu de “misiune civilizatoare maghiara”! (ei, dar asa ceva fac si astazi in Har-Cov, iata un exemplu elocvent: UDMR ȘI PRESA DE LIMBĂ MAGHIARĂ SAR LA GÂTUL KAUFLAND ROMÂNIA: ANGAJAȚI UNGURI! UDMR incită la discriminare pe criterii etnice și utilizează autorități de stat pentru a pune presiune pe Kaufland România -cititi articolul intreg, aici: www.napocanews.ro/…/udmr-si-presa-de-limba-maghiara-sar-la-gatu).

  Constatari asemanatoare au fost facute si de catre Siguranta a carei agenti, in martie 1939, raportau urmatoarele, via Budapesta: “presa din Ungaria a publicat numeroase articole revizioniste si incurajatoare pentru iredenta maghiara”, urmand o intreaga lista cu exemple concrete, pe care o vom reda in continuare. Iata ce cuprindea aceasta:

-ziarul “Nemzet Szava” (Glasul Natiunii) din Budapesta, la 12 martie 1939, publica un articol prin care incerca sa demonstreze necesitatea unui coridor din Ungaria pana in secuimea din Romania (acesta s-a facut dar mai tarziu, atunci cand Armata Romana a creat un adevarat “coridor” pana la…Budapesta!), impreuna cu o harta, anexata in fotocopie, a teritoriilor pretense de Ungaria (aceasta harta circula si astazi pe Internet. Interesant, nu!?);

-ziarul “A nep” (Poporul) din Budapesta, in ziua de 23 martie 1939, afirma ca prima consecinta a evenimentelor din Europa Centrala va fi revizuirea frontierelor Romaniei;

-ziarul “Korosvidek” (Regiunea Crisului) din Bekescsaba, la 17 martie 1939, scria urmatoarele in legatura cu anexarea teritoriilor la Ungaria: “Chiotele de bucurie ale populatiei strabat pe aripile victoriei dincolo, pana la Satu-Mare, Cluj, Oradea, Brasov, trecand peste frontierele artificiale, umpland de bucurie si de emotie inimile maghiarilor din Szabadka si Ujvidek si provoaca noi visuri frumoase pentru toti ungurii din interiorul coroanei formata de Carpati” (chiar asa a si ramas –“un vis frumos”, erotic chiar, pentru idiotii revizionisti si autonomisti! Romanii din Transilvania vremelnic ocupata, s-au “bucurat nespus” ulterior, datorita “misiunii civilizatoare”, plina de “dreptate” a pacificatorilor honvezi. Din pacate pentru EI, bucuria a fost de scurta durata, fiindca Armata Romana a restabilit cu adevarat DREPTATEA la 25 octombrie 1944, incununare a celor spuse de MS Regele Mihai: „Vom trece hotarele impuse prin Dictatul de la Viena pentru eliberarea pămîntului scump al Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia străină“. Punct, gagiilor autonomisti si iredentisti, vagabonzilor descreierati!).

   Presa ungara, conform notelor informative ale SSI si Sigurantei, alimenta in permanenta cu indemnuri revizioniste populatia maghiara din Transilvania. Pentru ca o parte din presa ungara din Romania nu se lasa atrasa pe calea revizionismului, la 1 iunie 1939, Legatia ungara din Bucuresti a suspendat subventia acordata ziarelor “Ujkelet” din Arad si “Szabadsag” din Oradea. Pentru centralizarea oficinelor de propaganda (adica, cu alte cuvinte, pentru a le putea “indruma” si “controla” mai bine!) revizionista din Romania, legatia ungara a dispus ca toate publicatiile de acest gen sa fie executate la tipografiile “Ungar Geza” din Timisoara si “Laszlo Koloman” din Oradea (si astazi Ungaria, prin persoane particulare, sprijina unele publicatii maghiare din Har-Cov!). Masura, conform informatiilor Sigurantei provenite din interiorul Legatiei, era de natura sa asigure si actiunea unui control mai riguros asupra publicatiilor respective.

  In luna iulie 1939, SSI semnala ca presa ungara din Budapesta contribuia la difuzarea de stiri neadevarate si tendentioase pentru a sustine propaganda ce se facea impotriva Romaniei.

  Astfel, “Pesti Hirlap” din 13 iulie 1939 a publicat stirea neadevarata ca o patrula romaneasca ar fi atacat un post fix maghiar la frontiera romano-ungara, rapind doi graniceri unguri pe care i-ar fi transportat la Arad. A doua zi, un ofiter roman ar fi readus pe granicerii maghiari, trimitandu-i inapoi in Ungaria. Prin raspandirea acestei stiri false, se urmarea pregatirea terenului pentru justificarea numeroaselor incidente de frontiera ce aveau sa fie provocate ulterior de catre granicerii unguri, despre care vom vorbi in cursul acestor articole (in martie 1990, la Targu-Mures a fost aplicat acelasi scenariu! A fost “opera” lor ci nu a Securitatii, dupa cum pretind unii, “anulata” rapid odata cu interventia Armatei Romane, care a scos pe strada tancurile si blindatele, linistindu-i rapid pe “regizori”. In Ungaria exista chiar temerea ca romanii ar putea veni peste ei –conform unor surse militare! Noroc ca s-au potolit, altfel…).

  In luna august 1939, ziarelor maghiare dinRomaniali s-a trasat sarcina sa-si intensifice propaganda iredentista (interesant cum astazi, se intampla acelasi lucru in prag de alegeri. Propaganda si cererile UDMR&Co se intensifica, si-ar fi bine sa fie doar strategie electorala! Altfel…). De asemenea, ziaristilor unguri din Romania care s-au stabilit in Ungaria, li s-a cerut, de catre cercurile conducatoare de la Budapesta, sa scrie cat mai des fragmente din viata conationalilor din Transilvania, sa intocmeasca statistici asupra situatiei culturale si economice si sa colectioneze acte doveditoare despre “asuprirea” ungurilor, care sa fie apoi difuzate de posturile radiofuziunii maghiare (suna extrem de cunoscut si astazi, nu-i asa!? Pai, Tokes si nu numai, despre “pericolul imens” in care s-ar afla maghiarimea vorbesc pretutindeni si oricui este dispus sa-i asculte. Coincidenta? Cu siguranta, NU! Mama lor de jigodii, si bineanteles, degetul mijlociu!).

  In tipografia ziarului “Pesti Hirlap” (n-am reusit sa-l traduc, Google dand ceva ce continea adjectivul “daunator” –de tot rasul, nu!?) din Budapesta se tipareau brosuri ilustrate privind rolul Transilvaniei in Ungaria inainte de 1914, brosuri destinate a fi distribuite clandestin ungurilor din Romania, dar care intr-un final au ajuns a fi “distribuite”…Sigurantei, care le-au acordat atentia cuvenita, facand un foc de tabara imens cu ele. Sic! Dar, cu adevarat “daunatoare” aceste fituici revizioniste hungariste, fara niciun dubiu.

  SSI, a pus mana pe o dare de seama intocmita in iulie 1940, de catre Biroul Central al Comunitatii Ungare din Romania, trimisa la Budapesta, cu privire la contributia in ultimele trei luni a tipografilor si editorilor de ziare la actiunea de propaganda revizionista, ce cuprindea urmatoarele:

-valoarea materialului de propaganda donat de editurile maghiare in aceasta perioada, ce se ridica la suma de 860000 lei, afara de aproximativ 660000 lei ce reprezenta contravaloarea ziarelor distribuite in mod gratuit taranilor;

-tipografiile maghiare au executat lucrari in valoare de 1400000 lei, comunitatea neavand de suportat decat cheltuielile de francare (timbrare) si transport care s-au ridicat la suma totala de 22000 lei.

  Cu toate ca guvernului roman ii erau aduse la cunostinta de catre Serviciile romanesti toate actiunile si demersurile iredentiste maghiare –actiuni pe care spionii maghiari considerau ca le desfasoara in mare secret- si in ciuda faptului ca numai in Transilvania si Banat apareau 42 de cotidiene in limba ungara (mai multe decat au fost in fostul imperiu austro-ungar!!! Ungaria cea Mare, unita, fericita, cu o mare natiune civilizatoare, etc.), reactiile acestuia au fost anemice ori inexistente (parca astazi, lucrurile stau altfel!). Mai mult decat atat, autoritatile ungare erau de un tupeu fantastic (asta-i specific hungarismului “civilizator” de tip hun? Poate, dar in Har-Cov il “intalnim” peste tot! Oricum, de tip european nu este cu siguranta), contele Bethlen Istvan si altii de la Budapesta, ACUZAUROMANIAca ar aplica sisteme balcanice contra presei ungare dinRomaniasi amenintau cu plangeri la Liga Natiunilor (ca sa vezi unde erau europenii –tocmai in pusta maghiara! Dar, cu siguranta, SANTAJUL UDMR&Co de astazi, are puternice traditii ce izvorasc tocmai de la Budapesta).

   In realitate, lucrurile stateau cu totul altfel in privinta libertatii presei, asa cum vom vedea in capitolul urmator.

 

                                                                                                                                      

WW

 

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea I)

 

   Stefan cel Mare, unul dintre domnitorii in timpul caruia, in istoria Romaniei au fost inscrise cu sange, numeroase pagini de glorie. Timp de aproape jumatate de secol, Stefan cel Mare si Sfant, a uimit pe contemporanii sai prin maiestria cu care a condus destinele Moldovei. Chiar cronicarii turci, care aveau motive temeinice sa-l ponegreasca, l-au laudat atunci cand s-au referit la calitatile sale de commandant de osti. Astfel, intr-o cronica anonima in care au fost prezentate faptele sultanului Baiazid al II-lea, vorbindu-se si despre domnul Moldovei, se arata ca “Istefen-bei” era “om foarte dibaci si mare mester in luptele impotriva ghiaurilor”.

Atat de mare a fost ecoul victoriilor obtinute impotriva turcilor, incat cronicarul Dlugosz spunea: “O, barbat demn de admirat, intru nimic inferior conducatorilor eroici pe care atat ii admiram, care cel dintai dintre principii lumii a repurtat in zilele noastre o victorie atat de stralucita impotriva turcilor. Dupa parerea mea, el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii si mai ales functiunea de comandant si conducator contra turcilor, cu sfatul comun, intelegerea si hotararea crestinilor, pe cand ceilalti regi si principi crestini trandavesc in lene, in desfranari si lupte civile”.

Ca Stefan cel Mare a fost o personalitate a vremurilor sale, rezulta si din scrisoarea ce i-a fost trimisa de papa Sixt al IV-lea dupa victoria de la Vaslui, scrisoare in care se arata: “Faptele tale savarsite pana acum cu intelepciune si vitejie contra turcilor infideli, inamici comuni, au adus atata celebritate numelui tau, incat esti in gura tuturor si esti de catre toti foarte laudat”.

Desi Stefan cel Mare, fara niciun dubiu, a fost un geniu militar si politic, el a avut in spatele sau un serviciu de informatii-contrainformatii redutabil, ce l-a ajutat a se mentine la putere multi ani, ceea ce pe atunci era ceva rarisim. Pe parcursul a catorva capitole, vom incerca sa prezentam rolul acestor Servicii, bazandu-ne pe izvoare documentare extrem de serioase.

Inca din anii copilariei, cand pribegea cu tatal sau Bogdan al II-lea in Tara Romaneasca si in Transilvania, Stefan a avut posibilitatea sa observe influenta activitatii informative si a stratagemelor asupra desfasurarii evenimentelor istorice. Aceasta posibilitate s-a amplificat dupa ce tatal sau a ocupat tronul Moldovei cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, care se straduia sa infaptuiasca unitatea de lupta a romanilor din cele trei principate impotriva ofensivei turcesti.

 Steagul lui Stefan cel Mare, expus la Chisinau

Imediat dupa urcarea lui Bogdan al II-lea pe tronul Moldovei, un alt pretendent la domnie, Alexandrel, insotit de o puternica armata polona si sprijinit de unii boieri moldoveni, a patruns in tara pe la Hotin. Fiind nepregatit sa faca fata unui atac prin surprindere, Bogdan al II-lea s-a retras in sudul Moldovei, unde se bucura de sprijinul razesilor si al rudelor sale, care aveau mai multe mosii in aceasta parte a tarii. Urmarind pe domn, care reusise sa-si stranga armata si s-o cantoneze in codrii Crasnei, oastea polona a coborat de la Hotin pana in regiunea Husilor, unde conducatorul sau a primit de la Bogdan al II-lea o solie de pace. In schimbul recunoasterii sale ca domn al Moldovei si al asigurarii pacii, Bogdan al II-lea se oferea sa plateasca anual regelui polon suma de 70000 de galbeni –o suma fabuloasa pentru acele timpuri.

Vazand ca de la Bogdan al II-lea pot obtine fara sacrificii mai mult decat ar fi primit de la Alexandrel daca ar fi reusit prin lupta sa-l inscauneze domn, polonii au acceptat oferta si au inceput retragerea. Ei n-au banuit ca promisiunile extrem de avantajoase facute de Bogdan al II-lea constituiau momeala cu ajutorul careia urmau sa fie atrasi in codrii Crasnei, unde moldovenii ii asteptau pregatiti de lupta. Polonii au avut insa norocul ca un boier tradator, boier moldovean, le-a dezvaluit cursa intinsa de Bogdan si, inainte de a patrunde in padure, au luat masurile necesare. In astfel de imprejurari, elementul surpriza nu s-a mai realizat. A fost acest boier in slujba polonilor, sau era doar un simplu tradator? Posibil!

Cu toate acestea insa, la 6 septembrie 1450, Bogdan al II-lea a reusit sa obtina victoria, iar batalia din codrii Crasnei a oferit tanarului Stefan prilejul sa traga concluziile necesare cu privire la consecintele negative ale divulgarii secretului operatiilor. Trebuie sa mentionam faptul ca acest boier tradator, a fost descoperit de catre oamenii lui Bogdan si…decapitat.

In 1451, Petru Aron, fiul lui Alexandru cel Bun si frate cu Bogdan al II-lea, insotit de armata polona, astepta la hotarul de nord al tarii sa i se iveasca un prilej favorabil pentru a-si ucide fratele si a ocupa tronul Moldovei. Prin iscoadele sale, Petru Aron a aflat ca la 16 octombrie 1451, domnitorul Bogdan al II-lea va merge la nunta unei rude in satul Reuseni din apropierea Sucevei. In noaptea nuntii, Petru Aron, insotit de 100 de calareti a ajuns la locul petrecerii si, prin viclesug, a reusit sa-l scoata pe Bogdan al II-lea dintre nuntasi si garzile sale, si sa-i taie capul. A avut Petru Aron informatori in randul apropiatilor lui Bogdan al II-lea, sau chiar in randul garzilor acestuia? Cu siguranta, DA! A fost acesta un complot bine pus la punct si atent organizat? Cu siguranta, DA!

Insa, fiind INFORMAT in ultimul moment (din pacate prea tarziu pentru tatal sau. Insa, pe parcursul intregii sale domnii, Stefan cel Mare a fost obsedat de comploturi si tradari, creandu-si un Serviciu Secret foarte eficient, capabil sa tina sub control boierii) si intuind pericolul in care se afla, Stefan a disparut imediat. Se spune ca acesta ar fi fugit spre Tara de Jos, unde avea rude. Acolo dandu-si seama ca ar putea fi ajuns din urma de catre ostasii lui Petru Aron, tanarul Stefan, profitand de neatentia unor carutasi care mergeau pe drum cu carutele pline cu saci si cu paie, s-a ascuns intr-o caruta cu paie. Cand ostasii lui Petru Aron au trecut pe langa carute si-au infipt sulitele in paie pentru a verifica daca este cineva ascuns acolo. Neauzind niciun tipat de durere, ei au plecat sa caute pe Stefan in alta parte. Dupa o bucata de drum, un carutas, observand ca din caruta lui picura sange, a cautat in paie si a gasit pe Stefan ranit la sold. Admirand taria adolescentului, carutasii l-au ingrijit si l-au dus cu ei pana laGalati.

In perioada 1451-1457 se presupune ca Stefan a pribegit in Transilvania si in Tara Romaneasca, unde avea rude. Atat la curtea lui Iancu de Hunedoara, guvernatorul Transilvaniei, cat si la curtea lui Vlad Tepes, domnul Tarii Romanesti, tanarul Stefan a gasit conditii prielnice desavarsirii pregatirii sale politice si militare.

Petru Aron, fiind informat despre planul domnului Tarii Romanesti si al lui Iancu de Hunedoara de a-l ajuta pe Stefan sa ocupe tronul Moldovei, a trimis la Vlad Tepes pe logofatul Mihu cu misiunea de a-l convinge fie sa extradeze pe tanarul sau rival, fie sa nu-i acorde sprijin pentru a patrunde in Moldova. Era acest logofat Mihu, mai mult decat un simplu emisar? Cu siguranta, DA! Fiindca asemenea misiuni nu erau incredintate oricui si doar oamenilor pregatiti si loiali. Avea Petru Aron un serviciu de informatii eficient? Cu siguranta, DA! Un lucru este sigur, si anume faptul ca o asemenea eficienta, nu se dobandeste peste noapte. Deci, ca urmare, este foarte probabil ca Petru Aron sa FI MOSTENIT acest Serviciu, ce ulterior va apara interesele lui Stefan cel Mare timp de multi ani.

Misiunea logofatului Mihu la curtea lui Vlad Tepes n-a avut succesul scontat, fiindca in primavara anului 1457, Stefan, insotit de 1000 de calareti pusi la dispozitie de catre domnul Tarii Romanesti, a patruns in sudul Moldovei, unde i s-au alaturat boierul Sendrea (se pare ca acesta ulterior, v-a ocupa o functie importanta in Serviciul lui Stefan cel Mare), portarul Sucevei, impreuna cu fratele sau Ivanco si cu alte rude ale lui Stefan. In scurt timp Stefan si-a format o oaste de 5000-6000 de calareti, cu ajutorul careia la 12 aprilie 1457 a invins pe Petru Aron in lupta de la Doljesti. Si in cea de-a doua batalie, de la Orbic, victoria a fost tot de partea lui Stefan, iar Petru Aron a fugit in Polonia. Insa, Stefan nu l-a uitat, si vom vedea in cele ce urmeaza!

Pentru a rapi dusmanului sau posibilitatea de a obtine ajutor armat de la poloni si a-si consolida domnia, imediat dupa ce a fost ales domn de catre mitropolit si boieri, Stefan cel Mare a initiat (cel mai probabil sfatuit!) mai multe actiuni diplomatice in vederea incheierii unui tratat de alianta cu regele Cazimir al Poloniei. Succesul obtinut de DIPLOMATIA tanarului domn a determinat pe Petru Aron sa paraseasca Polonia si sa caute sprijin la Matei Corvin, regele Ungariei, care nu se gasea in relatii bune nici cu regele Cazimir, nici cu imparatul Frederic al III-lea al Germaniei, cu care de asemenea Stefan cel Mare stabilise relatii diplomatice.

Stefan cel Mare, inca de la inceputul domniei sale, a intarit activitatea informativa si contrainformativa, ceea ce avea sa-i foloseasca in anii zbuciumati ce vor veni. Agentii sai, raspanditi in toate tarile vecine, il tineau la curent cu ceea ce se punea la cale acolo nu numai impotriva sa, ci si impotriva altor state, atragandu-si admiratia multor domni straini. Volumul informatiilor ci mai ales CALITATEA LOR, i-au permis sa faca schimburi de informatii (ceea ce nu era deloc uzual pe atunci) cu aliatii sai, dar si cu alte state. Despre toate acestea insa si despre capabilitatile si eficienta Serviciului sau de informatii/contrainformatii, vom continua a vorbi in partea a II-a…

Va urma,

 

                                WW

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (V)

Iancu de Hunedoara…Despre el se povestesc destule, mai putin faptul ca, in perioada de pregatire, pentru a se instrui temeinic in arta militara, inclusiv in cea a obtinerii informatiilor (care in conceptia lui Cezar se conditionau reciproc, formand un tot unitar si indivizibil), a recurs la serviciile unui prieten, bun cunoscator al limbii latine, pentru a-i traduce “De bello gallico” (opera marelui strateg al lumii antice, Cezar). Conceptiile strategice si tactice ale lui Iuliu Cezar, precum si modalitatile de aplicare practica a lor, au fost studiate si insusite temeinic de catre Iancu de Hunedoara, incat multe dintre actiunile tactice si informative pe care le-a intreprins pe campurile de lupta, prezinta puternica asemanare cu cele executate de Cezar in razboaiele cu galii. Pentru a releva toate acestea, in acest articol vom infatisa numai cateva episoade- zicem noi, relevante- din luptele purtate de voievodul Transilvaniei in prima jumatate a secolului al XV-lea, in vederea stavilirii ofensivei turcilor in Europa.

In vederea indeplinirii scopurilor sale, voievodul transilvan s-a straduit sa desprinda din istoria artei militare si a “artei informatiilor” tot ceea ce i s-a parut a fi mai adecvat pentru asigurarea succesului operatiilor ce aveau sa fie intreprinse.

Una dintre principalele sale actiuni a reprezentat-o trimiterea de iscoade si spioni pe tot teritoriul Imperiului Otoman (ceea ce era totusi o mare realizare in acele vremuri, cu atat mai mult cu cat o asemenea operatiune necesita resurse umane, financiare si logistice impresionante, si nu in ultimul rand, necesita ORGANIZARE si PLANIFICARE. Toate acestea spun multe despre “puterea” serviciului sau de informatii, care, din pacate, intr-un final a facut si greseli), chiar si infiltrarea lor in randul armatei otomane (asemenea agenti au EXISTAT, si vom vedea asta in randurile ce urmeaza).

Unul dintre acesti spioni, facea parte din armatele turcesti care, in iulie 1440, sub conducerea sultanului Murad al II-lea, au asediat cetatea Belgradului, cuprinsa la acea data in regatul Ungariei. Acest spion, probabil de rang inalt, ce avea acces la planurile de lupta ale sultanului, poate facand parte chiar din anturajul acestuia, a avut o influenta covarsitoare asupra desfasurarii bataliei.

Cetatea Belgradului, era asediata din toate partile, zidurile acesteia fiind bombardate cu masini de razboi de catre trupele terestre, dar si de catre navele turcesti care navigau pe Dunare si peSava. In asemenea conditii, garnizoana cetatii, formata in cea mai mare parte din mercenari germani si condusa de nobilul de origine croata, Ioan de Talovac (posibil, Talloczi), colaborator al lui Iancu de Hunedoara, era nevoita sa repare noaptea stricaciunile aduse ziua, zidurilor cetatii.

Vazand ca zidurile cetatii nu pot fi daramate cu ajutorul masinilor de razboi de care dispuneau, turcii au inceput sa sape pe ascuns un tunel in partea de sud a acestor ziduri, pe unde vroiau sa patrunda in cetate si sa dezlantuie un atac prin surprindere. Afland de planul urzit si tinut in secret de catre turci, iscoada i-a asternut pe un bilet legat de o sageata, care la momentul oportun a fost trasa peste zidul cetatii, in care descria amanuntit TOTUL. Putea oare acest spion sa se deplaseze liber prin tabara otomana? Ar putea insemna aceasta ca era de rang inalt, putandu-se deplasa oriunde, fara a trezi banuieli? Posibil! Cert este doar faptul ca a CUNOSCUT planurile sultanului si ale armatei, care de obicei nu puteau fi cunoscute decat de apropiatii sultanului, marii comandanti, si in niciun caz de trupa.

Un ostas din interiorul cetatii, radicand sageata si vazand hartia scrisa, a prezentat-o comandantului garnizoanei. Dupa ce biletul a fost dezlegat si citit, comandantul garnizoanei impreuna cu capeteniile armatei au elaborat planul de aparare impus de situatia creata. Imediat au fost luate masuri de minare a zonei amenintate. Cand lucrarile de sapare a tunelului au fost terminate, turcii s-au napustit la atac cu convingerea ca prin realizarea surprinderii vor reusi sa lichideze cu usurinta si fara pierderi mari, pe aparatorii cetatii. Dar, in zonele minate, ei au fost decimati de exploziile produse in lant. Cei care au scapat, au fost ucisi de catre aparatorii cetatii.

Insa, modul in care informatiile au fost transmise celor asediati in cetatea Belgrad, dovedeste un singur lucru, si anume:CEITRIMISI in tabara dusmana cu misiuni informative, erau BINE INSTRUITI si cunosteau PROCEDEE si METODE de transmitere a informatiilor. Puteau fi acestia niste diletanti? Cu siguranta, NU!

In confirmarea celor spuse, vine si stratagema folosita de catre Iancu de Hunedoara in batalia de la 22 martie 1442, care, dupa toate probabilitatile, s-a desfasurat in apropiere de Sibiu.

Intentiile turcilor de a intreprinde o expeditie impotriva Transilvaniei in primavera anului 1442, precum si stadiul pregatirilor ce se faceau in acest scop, au fost aflate de catre spionii din Raguza si aduse la cunostinta lui Vladislav, regele Ungariei si al Poloniei, inca din septembrie 1441. Neacordandu-se atentia cuvenita acestor informatii, n-au fost luate din timp masurile necesare de aparare. Asa se explica faptul ca, atunci cand ostile turcesti comandate de Mezid, beiul Vidinului, au patruns in Transilvania pe la Turnul-Rosu, n-au intampinat o rezistenta organizata. In asemenea conditii, o parte a ostirii turcesti a inaintat pe valea Muresului spre Alba-Iulia, iar o alta parte a asediat cetatea Sibiului.

Conducerea luptei impotriva turcilor a fost incredintata lui Iancu de Hunedoara, sosit de curand in acest scop de pe campul de lupta dinSerbia. Apreciind ca fortele de care dispunea nu sunt suficiente pentru o riposta eficienta, Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, a trimis curieri in toate localitatile transilvanene, curieri care, in semn de primejdie, purtau in mana cate o sabie insangerata. Misiunea lor, adunarea la oaste a norodului si nu numai!

Turcii, care inaintau pe valea Muresului, au ajuns la Alba-Iulia inainte ca armata Transilvaniei sa se fi adunat acolo. Desi fortele de care dispunea erau insuficiente, Iancu de Hunedoara, credincios tacticii luptei ofensive, a luat initiativa si a declansat atacul asupra turcilor. Puternicul contraatac al turcilor l-a obligat sa se retraga cu mica sa ostire intre zidurile cetatii Alba-Iulia. Fara a se angaja in asedierea cetatii, dupa ce au pradat imprejurimile timp de doua zile, turcii au pornit spreSibiupentru a se alatura asediatorilor, care nu reusisera inca sa patrunda in puternica cetate.

Dupa ce ostile turcesti au pornit spreSibiu, la Alba-Iulia sosesc intariri din toate comitatele Transilvaniei. Cu fortele sporite, Iancu de Hunedoara a pornit in urmarirea inamicului. De la iscoadele sale infiltrate in randurile armatei otomane, voievodul Transilvaniei a primit STIREA ca Mezid-bei, fiind informat ca este urmarit si stiind ca evitarea bataliei decisive este imposibila, ordonase ostenilor sai sa foloseasca orice imprejurare pentru a-l ucide pe voievod in cursul luptei. In vederea realizarii acestei misiuni, soldatilor turci le-a fost descrisa in mod amanuntit armura si infatisarea voievodului. Astazi asa ceva poarta numele de “portret vorbit”. Aveau turcii informatii amanuntite cu privire la voievodul roman? Cu siguranta, DA! Insa, inca odata, spionii lui Iancu de Hunedoara si-au facut datoria, facandu-i cunoscute intentiile turcilor si demersurile intreprinse de acestia. Ca urmare, au fost luate din timp masuri de prevenire, nobilul Simion Kamonyai oferindu-se sa schimbe armura sa cu cea a domnitorului, in paralel cu informarea propriilor osteni in legatura cu noua “tinuta” a voievodului, pentru ca acestia sa-l poata urma in lupta. S-ar putea numi aceasta, o actiune atent elaborata? Cu siguranta, DA! Si astazi, inlocuirea demnitarului cu o sosie si inducerea in eroare a eventualilor atentatori, asupra traseului si programului acestuia, fac parte din metodologia oricarui serviciu de paza si protectie, inclusiv din cel al SPP-ului roman.

La 22 martie 1442, in apropiere de Sibiu, oastea turca a fost ajunsa din urma de cea transilvaneana, iar in timpul bataliei, conform ordinelor primite, turcii s-au napustit asupra “domnitorului”, sperand ca prin inlaturarea “conducerii” sa obtina o mare victorie. Simion Kamonyai a cazut ucis, insa bucuria turcilor a fost de mica durata, deoarece ostasii transilvaneni, cunoscand faptul ca voievodul purta o alta armura, i-au executat intocmai ordinele de lupta, reusind sa obtina o mare victorie. A fost aceasta o actiune de DEZINFORMARE stralucita? Cu siguranta, DA! Cine au fost oare cei care au pus-o la cale? Nobilii, spionii si agentii lui Iancu de Hunedoara, sau pur si simplu a fost doar ideea geniala a “cuiva”? NU STIM!

Mezid si fiul sau au cazut in lupta, iar turcii intrati in panica, au incercat sa-si gaseasca scaparea spre Turnul –Rosu, tentativa nereusita, ei fiind nimiciti de armatele transilvanene.

Analiza numeroaselor actiuni de lupta conduse de catre Iancu de Hunedoara, apreciat de catre specialisti ca fiind un bun strateg si tactician, duce la constatarea ca, ori de cate ori ele s-au desfasurat pe baza unor informatii certe si temeinic verificate, succesul a fost asigurat. Insa atunci cand actiunile de lupta au fost intreprinse pe baza unor informatii insuficiente, eronate si neverificate, Iancu de Hunedoara a gustat din paharul amar al infrangerii, asa cum vom vedea ca i s-a intamplat la Varna si la Campia Mierlei (Kossovopolje). Atunci, CEVA s-a intamplat cu proprii lui agenti, acestia nereusind sa mai fie eficienti, iar consecintele sau vazut. Au fost ei oare dezinformati si indusi in eroare? A intervenit oare tradarea? Au fost ei oare descoperiti? Posibil, fiindca nu trebuie sa uitam faptul ca si turcii aveau la randul lor un serviciu de informatii eficient, si posibil, daca nu sigur, proprii agenti in randul armatelor transilvanene. Vom vedea in cele ce urmeaza!

Victoriile obtinute asupra turcilor de ostile lui Iancu de Hunedoara in “campania cea lunga” (sfarsitul lunii septembrie 1443-inceputul lunii februarie 1444), si intentiile lui Vladislav de a relua ostilitatile in primavara anului 1444, au determinat pe sultanul Murad al II-lea, sa apeleze la serviciile despotului sarb Gheorghe Brancovici pentru intermedierea unor tratative de pace cu Ungaria. Tentat de promisiunile ce i s-au facut, Brancovici a intrat imediat in actiune. Ca urmare, la 24 aprilie 1444, Vladislav, regele Ungariei si al Poloniei, a trimis in secret la Adrianopol o solie condusa de Stoica Gizdavici, cu misiunea de a duce tratative de pace cu turcii. In urma tratativelor s-a ajuns la incheierea unui tratat de pace pe 10 ani, semnat de sultan si de solia maghiara, la 12 iunie 1444, care continea unele clauze cu privire la Tara Romaneasca, prin care se instituia un regim de dubla vasalitate: fata de Imperiul Otoman si fata de Ungaria! Pana la urma insa, increzator in promisiunile de ajutor ale Apusului, prin vocea cardinalului Cesarini, Vladislav va denunta acest tratat abia incheiat, iar in consecinta, la 20 septembrie 1444, ostile maghiare si transilvanene au trecut Dunarea pe la Orsova si au inaintat pe malul drept al fluviului pana la Nicopole, unde au ajuns la data de 16 octombrie 1444, cand li s-a alaturat un nou detasament din Transilvania, care coborase pe Valea Oltului, si un corp de armata oferit de catre Vlad Dracul, domnul Tarii Romanesti. Acesta, a venit personal la Nicopole si vazand efectivul redus al ostilor lui Vladislav si Iancu de Hunedoara –efectiv cu care acestia intentionau sa-i scoata pe turci din Europa- domnul Tarii Romanesti, bun cunoscator al fortelor otomane (poate dispunand chiar si de informatii sigure), aratandu-si ingrijorarea, a sfatuit pe regele Ungariei si Poloniei sa renunte la expeditie, deoarece “turcul si numai la vanatoare isi ia cu sine mai multi ostasi decat cei adunati in oastea crestina”. Din pacate insa, sfatul lui Vlad n-a fost ascultat, atat Vladislav cat si Iancu de Hunedoara, mizand pe faptul ca sultanul impreuna cu grosul armatei turcesti se aflau in Asia Mica, iar trecerea in Europa le era impiedicata de flota apuseana, care “blocase” stramtorile Bosfor si Dardanele (Helespont). Insa, informatiile celor doi erau insuficiente, eronate si ceea ce era mai grav, NEVERIFICATE. Realitatea era cu totul alta, iar cele 14-16 galere promise de apuseni nu aveau posibilitatea sa impiedice traversarea stramtorilor de catre imensa armata a sultanului Murad al II-lea. Mai mult decat atat, sultanul avea informatii sigure de la negustorii genovezi de pe malul european al Bosforului, care l-au informat in permanenta cu privire la miscarile flotei apusene, oferindu-i barci pentru traversarea trupelor de pe un mal pe altul.

Reusind sa treaca, armata otomana a ajuns la Varna pe data de 10 noiembrie 1444, unde a inceput lupta cu armatele lui Vladislav si Iancu de Hunedoara, iar datorita faptului ca erau net superiori ca numar, au reusit sa obtina victoria. De altfel, Vladislav si-a pierdut viata in batalie, iar Iancu de Hunedoara, a reusit sa fuga de pe campul de batalie, ajungand in doua zile si doua nopti la Dunare, ajutat fiind de calauze, trecand in Tara Romaneasca. Este cert faptul ca infrangerea de la Varna ar fu putut fi evitata, daca sistemul informational al lui Vladislav si cel al lui Iancu de Hunedoara, ar fi functionat normal, ori daca Vlad Dracul ar fi fost ascultat. Iata cum DEZINFORMAREA ori LIPSA INFORMATIEI, poate duce la esecuri si infrangeri. A fost acesta un esec rasunator al spionilor si informatorilor lui Iancu de Hunedoara? Cu siguranta, DA! Si-a jucat foarte abil sultanul Murad al II-lea, cartile? Cu siguranta, DA! A beneficiat el oare de serviciile unor spioni si informatori? Cu siguranta, DA!

Printr-un moment asemanator v-a trece Iancu de Hunedoara, alaturi de guvernatorul Ungariei, in toamna anului 1448, cand urma sa se infaptuiasca prima etapa a planului stabilit in vederea alungarii turcilor din Europa. Deziluzionat de promisiunile desarte si de sugestiile ipocrite ale papei Nicolae al V-lea (de cele mai multe ori, amestecul Bisericii in mersul istoriei, n-a fost deloc de bun augur, desi aceasta era omniprezenta, avand o mare putere si influenta), de a amana campania cu un an, la 8 septembrie 1448, Iancu de Hunedoara ii scria urmatoarele: “Ne-am adresat sanctitatii-voastre cu deplina incredere, in convingerea ca nu vom dobandi numai sperante, ci ajutor real. Sanctitatea-voastra insa, dandu-ne mai mult curaj decat sprijin, doreste amanarea campaniei si prevede intarzierea ajutorului. Atunci insa cand vechiul nostru dusman a castigat noi puteri de pe urma ultimelor infrangeri ale crestinatatii si aduna la hotarele noastre mari forte, e mai cu folos ca si noi sa luam degraba armele pentru ca lovitura sa nu ne afle nepregatiti…STIREA ne-a venit prea tarziu. Razboiul e hotarat, armata adunata, poruncile sunt date. E totdeauna mai mare puterea folosind-o in atac decat in aparare si soarta razboiului surade mai mult aceluia care-l cauta pe dusman in propriul sau pamant. Pe langa aceasta, e grea intrebarea daca in anul viitor se va mai aduna armata de acum si va mai fi asa de insufletita. Din partea noastra suntem gata sa facem totul ca sa ferim patria de primejdia amenintatoare. In fata urmasilor nostri imi pare de tot atata slava izbanda, cat si moartea in lupta”.

Conform planului stabilit, in toamna anului 1448 oastea lui Iancu de Hunedoara trebuia sa faca legatura cu armata albaneza a lui Scanderbeg in Serbia de sud si sa cucereasca impreuna Macedonia si portul Salonic, care urma sa fie transformat intr-o puternica baza de atac atat pentru fortele terestre, cat si pentru fortele navale ale Venetiei si Aragonului. Pentru realizarea acestui plan, la 28 septembrie 1448, armata lui Iancu de Hunedoara a inceput inaintarea spre sud. Dupa un mars de peste 300 km, la 15 octombrie 1448 s-a oprit la Campia Mierlei (Kossovopolje), unde a fost instalata tabara pentru odihna. Potrivit informatiilor aduse de iscoade, Iancu de Hunedoara aprecia ca in acest timp, sultanul cu armata sa se gaseau in partea de rasarit a Bulgariei. Mare si neplacuta i-a fost surpriza cand, peste doua zile, mai precis in dimineata zilei de 17 octombrie 1448, a constatat ca in Campia Mierlei si-au facut aparitia primele detasamente din avangarda sultanului. In timpul zilei, intreaga armata otomana in siruri nesfarsite a ocupat pozitii de lupta pe tarmul sudic al raului Lab. A fost aceasta o nereusita crasa a serviciului sau de informatii? Cu siguranta, DA! A fost aceasta o posibila actiune de dezinformare a turcilor, prin insasi iscoadele lui Iancu? Posibil! Cert este faptul ca Iancu de Hunedoara, a ajuns pe marginea prapastiei cu intreaga sa armata, datorita incapacitatii sau chiar tradarii serviciului sau de informatii care, prin modul de indeplinire a sarcinilor l-a dezinformat (de aceasta data), mai mult decat ar fi trebuit. A fost aceasta o actiune reusita de DEZINFORMARE din partea turcilor? Posibil, daca nu sigur! Fiindca, cu totul alta a fost situatia in tabara sultanului Murad al II-lea, care permanent a fost informat corect cu privire la miscarile armatei lui Iancu de Hunedoara, atat de catre spionii sai cat si de catre despotul Gheorghe Brancovici. Ramane insa marturie victoria rasunatoare a turcilor asupra armatelor crestine!

Cele intamplate in cursul campaniei, incheiata cu victoria turcilor la Campia Mierlei, sunt de natura sa releve influenta hotaratoare a activitatii informative asupra desfasurarii evenimentelor istorice. Cu siguranta insa Iancu de Hunedoara s-a confruntat cu lipsa de profesionalism, tradarea, dezinformarea, ori poate lipsa coeziunii si a determinarii, in randul propriilor iscoade si spioni. Vom continua insa calatoria noastra pe frontul nevazut, urmand ca in articolul urmator, sa vorbim despre Vlad Tepes si iscusinta sa in razboiul de gherila.

Va urma,

     WW

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC(IV)

  Mircea cel Batran, una dintre ilustrele figuri ale neamului nostru, care in timpul indelungatei sale domnii (1386-1418), a invins atatea dificultati si a opus cotropitorilor o rezistenta atat de inversunata, incat a uimit pe toti cei care i-au cercetat faptele. Inteligenta, diplomatia, fermitatea, darzenia, curajul si spiritul de abnegatie cu care a aparat Tara Romaneasca timp de peste un sfert de veac, au determinat pe Leunclavius sa afirme in lucrarea sa “Historiae turcorum”, ca Mircea cel Batran a fost in timpul domniei sale “principe intre crestini cel mai viteaz si cel mai ager”.

De o inteligenta sclipitoare, avand o putere de analiza remarcabila, Mircea cel Batran a urmarit in principal prevenirea razboaielor. Sub imperiul constrangerilor, el a fost nevoit sa trimita pretutindeni iscoade pentru a afla intentiile ostile ale vecinilor, miscarile de trupe ale acestora, posibilitatile de atac si aparare, etc. Oare, Mircea cel Batran, a avut un serviciu de informatii extrem de eficient? Asa se pare, dar v-om vedea in randurile ce urmeaza…

Fiind informat CORECT de catre agentii sai din exterior asupra relatiilor incordate dintre Polonia si Ungaria, Mircea cel Batran, pentru a preveni dezlantuirea tendintelor anexioniste ale maghiarilor, in 1389, prin intermediul lui Petru Musat, domnul Moldovei, a incheiat un tratat de alianta cu regele Poloniei, Vladislav Iagello; tratat prin care partile semnatare se obligau ca in cazul unui atac al regelui maghiar, sa se ajute si sa se sustina reciproc. Tratatul prevedea ca in caz de atac al altui dusman, acordarea de ajutor reciproc era lasata la libera apreciere a fiecarui suveran. Totodata, prin agentii din Ungaria, domnul Tarii Romanesti a demonstrat in mod convingator iminenta pericolului turcesc si a determinat pe regele Sigismund de Luxemburg sa accepte incheierea unui tratat de alianta antiotomana in conditii care sa-i permita mentinerea legaturilor de prietenie cu Polonia. Iata cum, niste agenti bine plasati, pot influenta determinant, cursul evenimentelor! DIPLOMATIE si INFLUENTA din partea lui Mircea cel Batran, sau pur si simplu, asa a fost sa fie? Cu siguranta, DA!

In acelasi timp, agentii din Imperiul Otoman, urmareau foarte atent si comunicau lui Mircea cel Batran, toate evenimentele si fenomenele care il interesau, mare parte dintre acestea aveau sau vor avea influenta asupra evolutiei Tarii Romanesti. Interesant aici este faptul ca Mircea cel Batran, nu s-a limitat la adoptarea unei pozitii de asteptare, ci, in scopul prevenirii sau cel putin al tergiversarii atacului impotriva tarii sale, a intervenit energic in desfasurarea evenimentelor printr-o activitate secreta de alimentare a intrigilor si de amplificare a contradictiilor care se manifestau in intregul imperiu otoman. Dupa cum lasa de inteles cronicarii otomani in scrierile lor, Mircea a dus ample actiuni pentru protejarea intereselor sale si ale tarii, executate de catre oameni atent alesi. Au fost acestea actiuni de INFLUENTA? Cu siguranta, DA!

Este extrem de interesant ceea ce cronicarul turc, Sa’Aded-din Mehmed Hodja-efendi, considera…Acesta, surprinzator, considera ca activitatile secrete de amplificare a contradictiilor si luptelor interne din interiorul Imperiului Otoman, desfasurate de catre Mircea cel Batran, ca fiind PRINCIPALA CAUZA a expeditiei de pedepsire a sultanului Baiazid in Tara Romaneasca; expeditie incheiata cu lupta de la Rovine. Iata ce ne spune in acest sens cronicarul turc: “Fiii principilor din Mentese, Aidan si Saruhan, refugiindu-se la Koturum, Baiazid, tatal lui Isfendiar, si rugandu-l pe acesta sa-i ajute si sa-i sprijine pentru a pune din nou mana pe tarile mostenite de ei, l-au induplecat si l-au atatat pe schiopul acela. De asemenea, acel batran infirm cu ganduri nechibzuite l-a atatat pe ghiaurul Tarii Romanesti si l-a indemnat sa devasteze si sa prade tinuturile islamice. El insusi si-a pus in gand sa prigoneasca unele tinuturi osmane.”

Raspunzand indemnului, Mircea cel Batran “a trecut Dunarea si a devastat Karanovasi”. Apoi, relateaza in continuare cronicarul Mehmed Nesri “s-a intors din nou in Tara Romaneasca, dupa ce a trimis in randurile martirilor pe unii dintre musulmani, iar pe altii i-a luat in robie”.

Actiunea temerara a lui Mircea, a determinat pe sultanul Baiazid sa contramandeze expeditia pregatita impotriva lui Koturum Baiazid din Kastamonu si sa se indrepte spre Tara Romaneasca pentru a pedepsi pe Mircea. A fost aceasta o incercare de subminare si slabire a fortelor otomane de catre Mircea? A fost oare Koturum Baiazid, unul dintre cei carora Mircea le acorda sprijin? Posibil! Cert este faptul ca asemenea actiuni nu se puteau face fara cunostinte in domeniu, fara oameni alesi si pregatiti in acest sens. A fost Mircea cel Batran, mai mult decat diplomat in ceea ce priveste relatiile externe? Cu siguranta, DA!

In continuare nu putem merge mai departe, fara a aminti stralucita victorie de la Rovine, mentionata si descrisa de catre cronicarii turci, si nu numai, dar si anumite aspecte mai putin cunoscute in legatura cu evenimentele anterioare acestei batalii.

Astfel, AGENTII din Turcia, au COMUNICAT in timp util domnului Tarii Romanesti hotararea lui Baiazid, efectivele cu care a pornit la drum si traseul expeditiei. Pe baza acestor informatii domnul Tarii Romanesti a adoptat tactica razboiului de hartuiala, care, dupa relatarile cronicarului Laonic Chalcocondil, a fost aplicata in felul urmator: “Mircea, strangand oastea tarii, nu si-a facut planul sa vina asupra lui si sa dea lupta, ci cu multa grija si-a pus la adapost in muntele Brasovului femeile si copiii. Mai dupa aceea insa se tinea si dansul cu armata pe urmele lui Baiazid prin padurile de stejar ale tarii, care sunt multe si acopera in toate partile tara, sa nu fie usor de umblat pentru dusman si nici lesne de cucerit si, tinandu-se pe urma lui, savarsea ispravi vrednice de amintit, dand lupte cand vreo unitate dusmana, rupandu-se, se indrepta undeva prin tara dupa hrana sau la pradat vite si asa cu foarte mare indrazneala se tinea de armata. Tinandu-se de urma lui Baiazid, se lupta intr-una cu dansul in chip stralucit. Si se zice ca armata, fiind in cale, se tinea strans in urma ei, punand-o la mare suferinta si o aducea in situatii grele si nu inceta sa-i faca stricaciuni”.

Descriind lupta decisiva de la Rovine, cronicarul turc Orudj Bin Adil arata: “Mircea ghiaurul, aducand cu el oaste, a venit impotriva sultanului Baiazid si, intalnindu-se unul cu altul, s-a dat o mare batalie, astfel incat atat din partea musulmanilor, cat si din partea ghiaurilor multi au fost macelariti; din amandoua partile au murit multi oameni. Cand turcii au vazut ca oastea ghiaura este numeroasa, cele doua ostiri nu s-au despartit una de alta. Cand s-a lasat noaptea, cele doua ostiri s-au separat si fiecare s-a asezat in alta parte. Vizirul sau, Ali-pasa, a luat in noaptea aceea urmatoarea masura: el a pus sa se aprinda torte si, strangandu-se toate cadavrele musulmanilor, a facut ca ele sa fie carate si aruncate in apa. Indeplinind aceasta porunca pana la revarsatul zorilor, n-au lasat la locul de batalie lesurile musulmanilor. Cand s-a facut ziua, ei au fugit din acel loc. Dupa ce musulmanii s-au retras, necredinciosul Mircea a trimis un om la locul bataliei. Cand a vazut ca nu mai era acolo nimeni, Mircea necredinciosul a venit el insusi la locul de batalie si a vazut zacand multe cadavre de-ale necredinciosilor, iar dintre ale musulmanilor nu se vedea nici unul. Necredinciosul Mircea a fost cuprins de spaima si a zis: “Au pierit multi necredinciosi”. Apoi el a fugit de acolo speriat. Sultanul Baiazid-han s-a intors cu cinste si a trecut Dunarea. De la Nicopol el a venit la Adrianopol”. Ne intrebam insa, oare asa s-au petrecut faptele, sau este doar o incercare a cronicarului turc de a escamota proportiile infrangerii lui Baiazid? Cu siguranta, DA! Fiindca singura concluzie logica la care putem ajunge in urma spuselor sale, este aceea ca singura “cinste” si “consolare” cu care Baiazid a fugit de la locul bataliei a fost aceea ca sub protectia mantiei intunecoase a noptii au putut fi aruncate in apa lesurile turcilor, care in mod sigur contribuiau din plin la deruta, spaima si demoralizarea unei armate si-asa invinse. Mai mult decat atat, spusele cronicarului turc sunt combatute de marturiile sarbesti, bulgaresti, bizantine, raguzane si italiene, care vorbesc in termeni superlativi despre victoria obtinuta la Rovine de Mircea asupra lui Baiazid.

Insa demersurile secrete ale domnului Tarii Romanesti de pastrare a statalitatii acesteia, nu s-au oprit aici!

Despre amestecul domnului Tarii Romanesti in luptele pentru succesiune la tronul ramas vacant dupa moartea lui Baiazid Ildaram (Fulgerul) vorbesc toti cronicarii si istoriografii acelor vremuri, dintre care citam pe cronicarii turci, mare parte dintre acestia, martori directi ai acestor evenimente: Arudj Bin Adil, Asik-pasa Zade, Mehmed Nesri, Idris Bitlisi, Lutfi-pasa, Mehmed-pasa Kuciuk Nisandji, Sa’ Aded-din Mehmed Hodja-efendi, Mustafa Ali si Hodja Husein.

Scopul urmarit cu tenacitate de Mircea prin ajutorul acordat lui Musa Celebi in vederea inlaturarii fratelui sau Suleiman si a ocuparii tronului de sultan a fost sesizat corect de catre cronicarul turc Mustafa Ali, care l-a sintetizat si l-a exprimat in urmatoarele cuvinte: “Voievodul Tarii Romanesti, Mircea, isi facuse planul sa si-l faca ginere pe Musa si astfel sa domneasca dupa voia lui in tara sa, pe care o conducea ca pe o fiica ascultatoare, iar poporul din acel vilaiet sa fie ferit de rautatile acangiilor si nimeni sa nu ravneasca la tara sa si sa nu o calce”.

Din toate acestea putem trage o singura concluzie! Mircea cel Batran a fost un fin diplomat, capabil in acele vremuri neguroase de analiza a situatiei interne si externe, ajutat fiind de o armata de iscoade si spioni. Insasi faptul ca a domnit peste trei decenii spune multe de capacitatile marelui domn, un om deosebit, de o mare intelepciune, ceea ce era ceva rar in acele timpuri. A avut oare Mircea cel Batran un serviciu secret eficient? Cu siguranta, DA!

Fiindca, mijloacele utilizate, descrise extrem de bine de catre cronicarii turci si nu numai, in vederea realizarii scopurilor sale si spre binele Tarii, concretizate in: urmarirea prin iscoade a desfasurarii luptei dintre urmasii lui Baiazid; calculul posibilitatilor fiecaruia de a ocupa tronul in raport cu simpatia populatiei, a nobililor si a armatei; cunoasterea legaturilor prin intermediul carora se putea trata cu cel preferat si ajutorul acordat acestuia pentru infrangerea adversarului si ocuparea tronului, etc; toate acestea ne indruma catre ORGANIZARE, ANALIZA si SINTEZA, si nu in ultimul rand, catre PREDICTIE (toate acestea facand parte din modul de lucru al oricarui serviciu secret). Mai mult decat atat, asemenea actiuni nu se puteau face de catre diletanti, ci doar de catre PROFESIONISTI. A beneficiat oare Mircea cel Batran de aportul unorSPECIALISTI? Cu siguranta, DA!

Fiindca, iata ce ne spune in acest sens cronicarul turc Mehmed Nesri: “El, Mircea, a trimis un om si scrisoare lui Musa. Cand solul a sosit la Isfendiar, acesta la randul sau, l-a trimis la Karaman-oglu. Vestindu-l pe Musa Celebi despre tot ce spusese in scrisoare beiul Tarii Romanesti, Musa s-a bucurat foarte mult si a zis: “Adevaratul scop era de fapt acesta”. Pornind de acolo Musa a venit in Tara Romaneasca cu o corabie”. Cronicarul Mustafa Ali, povesteste: “Voievodul Mircea, care aflase dinainte de sosirea printului, l-a intampinat cu bucurie si cu mare alai, primindu-l cu mare cinste si i s-a supus, dandu-i tot felul de peschesuri”. Toate acestea dovedesc faptul ca Mircea cel Batran avea capacitatea de a urmarii indeaproape si chiar de a influenta, prin agentii sai (se pare ca printre acestia se numara si un anume Azeb-bei, unul dintre slujbasii apropiati ai lui Musa-bei), evenimentele din Imperiul Otoman. Chiar daca intr-un final acestea n-au avut succesul scontat, Musa Celebi protejatul sau fiind invins de catre Mahomed I, el a perseverat in acordarea de ajutoare si informatii unor pretendenti la ocuparea tronului (precum seicul Bedr-ed-Din), stiind foarte bine ca “pe focul care arde, daca se toarna unt topit, el se aprinde tot mai mult”. Mircea, cu ajutorul agentilor sai, s-a straduit sa aplice in politica adevarul mentionat, alimentand permanent focul luptelor pentru putere din interiorul Imperiului Otoman. El era convins ca fortele otomane vlaguite in astfel de actiuni vor slabi presiunea asupra Tarii sale. A fost Mircea cel Batran un domnitor care stia a folosi arma INTELIGENTA? Cu siguranta, DA! Un lucru este cert, si anume: DOAR PRIN INTELIGENTA, INFORMATIE SI OAMENI DEDICATI CAUZEI, CEI PUTINI AU REUSIT SA-I INVINGA PE CEI MULTI SI PUTERNICI.

 

Va urma,

   WW

 

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (III)

In capitolul ce urmeaza ne vom ocupa de fapte si actiuni cuprinse in cronici, acte de cancelarie si diverse documente, care atesta existenta razboiului nevazut in Tara Romaneasca,Moldovasau Transilvania, in sec. al XIV-lea. Fara a ne pierde in supozitii si ipoteze, desi acestea sunt firesti intr-o asemenea documentare, vom infatisa cateva evenimente de natura sa confirme existenta frontului nevazut. Si nu cred c-am gresi daca am spune CONTINUITATEA lui!

Despre Basarab I si batalia de la Posada –locatie a carei certitudine este o enigma si astazi. Nicolae Iorga in “ISTORIA ROMANILOR SI A CIVILIZATIEI LOR” considera ca aceasta se afla la Nord de Campulung-Muscel –se cunosc relativ multe. Mai putin se cunoasc insa faptele si actiunile premergatoare acestei batalii.

In septembrie 1330, regele Carol Robert, instigat de dorinta clericilor si a nobililor maghiari de a-si intinde sfera de influenta asupra Tarii Romanesti, chiar alipirea acesteia la regatul Ungariei, a inceput razboiul impotriva lui Basarab I. Carol Robert, datorita superioritatii armatelor sale, a reusit sa ocupe Banatul Severinului, numindu-l ca ban pe Dionisie Szechi.

Basarab I, pe baza informatiilor primite anterior invaziei, si-a dat seama ca nu putea face fata armatei de cavaleri a regelui Carol, intr-o batalie directa. Bun strateg si bun cunoscator al tainelor razboiului ascuns (se pare ca domnitorul avea un serviciu de informatii bine pus la punct, format din boieri cunoscatori de limbi straine, culti si placuti la vorba), a hotarat trimiterea unei solii cu propuneri de pace. Iata ce oferea Basarab I in schimbul pacii:

-se obliga sa plateasca 7000 de marci de argint ca despagubire de razboi, suma care reprezenta contravaloarea a aproape 100 kg de aur fin;

-se obliga sa trimita pe propria-i cheltuiala un fiu al sau ca ostatic la curtea regelui maghiar (probabil era vorba de Nicolae-Alexandru, cel mai mare dintre fii sai);

-se obliga sa plateasca un tribut anual, care urma sa fie stabilit prin tratatul de pace.

Cu privire la acest episod, in “Hronica romanilor” (Buda, 1808), Gheorghe Sincai arata ca prin “soli de omenie”, Basarab-voda a vorbit craiului maghiar in felul urmator: “Pentru ca voi, domnule al meu crai, ati lucrat in strangerea ostilor, munca voastra vi-oi plati cu septe mii de marce de argint; Zevrinul inca l-ati luat cu puterea si-l aveti in maini, vi l-oi lasa de bunavoie; preste acestea haraciul cu care sunt dator coroanei voastre vi l-oi plati cu credinta in tot anul; si tatusi pre unul din fiii nostrii l-oi da curtei voastre sa slujeasca cu cheltuialele noastre, numai va inturnati cu pace si va feriti de primejdii, ca, de veti veni mai incoace, nu veti scapa de dansele”. Prevedere, diplomatie ori avertisment din partea domnului roman? Posibil!

Carol Robert, desi conditiile pacii erau deosebit de avantajoase, a refuzat orice tratative, gandindu-se ca va incorpora usor Tara Romaneasca la regatul maghiar. Iata ce le-a spus acesta solilor lui Basarab I: “Asa spuneti lui Basarab: ca el iaste pastorul oilor meale: de barbe il voi scoate din barloagele sale”.

Pus in fata inevitabilului, Basarab I, a declansat o ampla operatiune de monitorizare a pregatirilor si intentiilor armatei maghiare. Astfel, domnitorul a aflat din timp prin intermediul iscoadelor, itinerariul pe care oastea maghiara a pornit din Banatul Severinului spre cetatea de scaun a tarii, adoptand tactica pustiirii imprejurimilor acestui itinerar, pentru a priva pe inamic de proviziile necesare hranei oamenilor si cailor.

Conditiile foarte rele in care a inaintat timp de aproape doua luni spre Curtea de Arges, capitala Tarii Romanesti, unele esecuri suferite in apropierea acestei capitale, luptele de hartuire permanente din partea armatei lui Basarab, si mai ales lipsa de provizii pentru armata in pragul iernii, au determinat pe Carol Robert sa ia hotararea de a renunta pe moment la continuarea expeditiei si de a se retrage in Transilvania, prin una dintre trecatorile cele mai apropiate.

Planul retragerii armatei maghiare a fost aflat imediat de catre spionii lui Basarab-voda, acesta avand timp sa organizeze o ambuscada, intr-o posada din defileul muntilor. Putem spune fara niciun dubiu ca Basarab-voda, pe langa faptul ca a fost un strateg stralucit, A STIUT, sau poate doar A INTUIT, valoarea INFORMATIEI. Insa, specificul formei de lupta adoptate de catre acesta, asa cum ne arata istoria artei militare, ne demonstreaza fara echivoc ca totdeauna si peste tot, ambuscadele au fost organizate si executate numai pe baza unor prealabile si certe informatii referitoare la locurile de trecere ale inamicului, la taria fortelor sale, armament, etc. si cu pastrarea desavarsita a secretului actiunilor proprii. A stiut Basarab-voda sa combine strategia cu informatia? Cu certitudine, DA! A beneficiat el de informatii de prima mana, din anturajul regelui maghiar? Cu siguranta, DA! Cine au fost iscoadele si cui apartineau? Enigme…Cu certitudine insa, AU EXISTAT!

Iata ce ne spune in acest sens istoriografia maghiara, care furnizeaza date amanuntite, prezentand infrangerea lui Carol Robert, ca efect exclusiv al unor actiuni informative bine organizate si executate de catre romani…”Istoria mileniilor”, tiparita la Budapesta in 1912, relateaza: “Valahii, dispunand de informatii furnizate de simpatizantii lor sau chiar de “unii” apropiati ai coroanei, au atras prin siretlic vitezele noastre armate intr-o stramtoare din Carpati, unde au aruncat pietre peste osteni, iar cu sagetile lor au rapus aproape pe toti. Chiar regele Carol Robert si-a salvat viata prin fuga, schimbandu-si vesmintele cu unul din vitejii sai, pe nume Szecsi Dezso” (dupa alte surse acesta s-ar fi numit de fapt, Seci Dezideriu!!!). Extrem de interesant si de incitant, ceea ce afirma sursele maghiare!

Cu toate acestea modul in care a fost executata ambuscada, nu face decat sa intareasca convingerea ca TOTUL a fost PREMEDITAT si foarte bine ORGANIZAT. Imagini foarte sugestive ne sunt infatisate de “Cronica pictata de la Viena” (Chronicon pictum), si izvoare istorice care povestesc ca intre 9-12 noiembrie 1330, oastea maghiara fiind prinsa la Posada “ca pruncii in leagan” sau “ca pestii intr-o plasa”, a suferit pierderi considerabile. Toata floarea nobilimii maghiare si o parte din clericii participanti la expeditie si-au pierdut vietile in ambuscada organizata si executata cu multa maiestrie de Basarab I si oastea sa.

“Istoria mileniilor”, vine cu o supozitie cel putin surprinzatoare, daca nu certa si adevarata. Din aceasta rezulta ca la Posada ar fi avut loc o capcana, iar nu o ambuscada! Daca admitem ca regele Carol Robert a fost atras intr-o capcana, putem trage concluzia ca aceasta capcana, nu putea fi organizata si executata in bune conditii de catre oastea lui Basarab-voda, fara cunoasterea prealabila si certa a intentiei inamicului de a se retrage in Transilvania, si fara o temeinica dezinformare a lui, coroborata cu abile actiuni de atragere in cursa. Aceasta capcana ori ambuscada, dupa cum considera specialistii in domeniu, demonstreaza fara echivoc influenta activitatii informative si contrainformative, asupra acestui eveniment istoric de importanta covarsitoare asupra evolutiei Tarii Romanesti, chiar si asupra continuitatii noastre in spatiul romanesc, fiindca trebuie sa mentionam ca, in primul secol dupa stralucita victorie a lui Basarab I, toti urmasii au avut de luptat impotriva regilor Ungariei ori sultanilor otomani. Asa cum bine spunea Maresalul: “Aceasta a fost legea noastra”. Dintre toti insa, cel care a fost supus la incercari mai grele si la adevarate probe de rezistenta ale istoriei, a fost Mircea cel Batran. Despre toate acestea insa, in articolul urmator…

Chiar daca nu se cunoaste CINE au fost oamenii care au facut posibila aceasta victorie; chiar daca nu stim CINE a condus serviciul de informatii al lui Basarab-voda, certa ramaneVICTORIA. Si ca intotdeauna ni se confirma faptul ca, atunci cand GENIUL SE COMBINA CU INFORMATIA, VICTORIA ESTE ASIGURATA!

Nu pot incheia fara a ma intoarce mai aproape de NOI. Nu pot a nu ma gandi la un moment intunecat, inca enigmatic, al istoriei noastre recente, si anume Revolutia din Decembrie 1989. Nu intru acum in amanunte, dar un lucru ma intriga! AVO (serviciul maghiar de informatii), era dispus (conform notelor operative ale DSS), sa cedeze in favoarea “organizatorilor” bazele ei logistice, cu conditia ca acestia sa distruga anumite manuscrise, incunabule, tiparite inainte de anul 1500, aflate la Biblioteca Centrala Universitara, precum: anexe la “APROBATAE CONSTITUTIONAE REGNI TRANSILVANIAE ET PARTIUM HUNGARIAE; FOND CU FILE DIN MEMORIILE LUI KOSSUTH LUDOVIC; ANEXE LA “TRIPARTITUL DE LA WERBOCZI”; STAMPE; MANUSCRISE; EXTRASE DIN FONDUL NAGY IMRE. Multe documente, nu credeti? Si doreau distrugerea a inca ceva, ce EI numeau: FUNDATIA CAROL I !?

Ce contineau oare toate aceste manuscrise vechi? De ce AVO era atat de ingrijorat de ceea ce era scris in acestea? Oare, DSS a reusit sa le salveze sau au disparut misterios, fiindca se pare ca inainte de “Revolutie”, persoane necunoscute au dus anumite arhive UNDEVA, inclusiv de la Biblioteca Universitara din Cluj? CINE au fost oare acestia, si mai ales, cui apartineau? AVO, DSS sau altor Servicii? Oare aceste documente extrem de vechi demonstrau fara niciun dubiu, CONTINUITATEA NOASTRA pe aceste meleaguri, inclusiv Transilvania, ceea ce deranja cumplit hungarismul si “Imperiul Sfantului Stefan”? Posibil, insa DEOCAMDATA ENIGME!

 

Va urma,

 WW

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC

Razboiul nevazut…Un joc al inteligentelor departe de “imaginea” James Bond. Un joc ce dateaza din timpuri imemoriale; joc in care doar cel mai inteligent si abil, castiga!

Un joc in care succesul ramane intotdeauna o enigma, ascuns cunoasterii marelui public; pe cand insuccesul este de cele mai multe ori rasunator si cu efect pe timp indelungat…Tari, popoare, oameni si destine, au depins intotdeauna, constient sau nu, de “lupta din umbra”; si mai ales, au depins de reusita sau esecul, celor care folosesc ca principala arma “inteligenta” –luptatorii de pe frontul nevazut, spionii si contraspionii.

Si noi romanii, aflati de veacuri in calea rautatilor, am avut si avem inca, un front nevazut si nestiut, acesta remarcandu-se in momentele de cumpana ale istoriei noastre zbuciumate. Desi date sunt putine, de multe ori contradictorii, insuficiente si mereu perfectibile, voi incerca pe parcursul a catorva articole, a patrunde atat cat se poate, in istoria intunecata, ascunsa si misterioasa, a serviciilor secrete de la noi. Fiindca ele, organizate sau nu, si-au manifestat prezenta in diferite etape ale istoriei noastre, prin personalitati ori personaje, structuri ori organizatii, carora li se atribuiau anumite particularitati ori caracteristici, ce sunt rezervate in general “profesionistilor” razboiului ascuns, fiind mentionate cu precadere, in surse istorice straine. De ce a fost asa, nu ne putem explica! Cert este doar faptul ca au existat, inca din timpul lui Burebista, si poate chiar mai inainte de acesta…

Daca am face un exercitiu de imaginatie, am constata ca poate exista o organizatie straveche, ce apara aceastaTARA, acest POPOR si acest PAMANT. Dea lungul anilor au existat zvonuri, legende, teorii, care mentionau existenta unei/unor asemenea structuri stravechi. Greu de crezut insa, iar a patrunde pe terenul speculatiilor, reprezinta un drum care duce…nicaieri. Dar totusi, DACA CEVA EXISTA!? In sfarsit, ENIGME!

Nu putem patrunde in aceasta lume ascunsa, fara a ne referi la cateva dintre cele mai vechi lucrari, ce trateaza acest subiect: “Legea lui Manu” , India, sec. XV-VI i.e.n; “Panciatantra –Cele cinci carti ale intelepciunii”, India, intre 500-300 i.e.n; Sun-tzu –“Arta razboiului”, China, sec.V i.e.n; Regatul asirian; Vechiul Testament –Israel; Plutarh –“Vieti paralele”, si multe altele. Toate aceste lucrari au reprezentat o sursa nesperata de informatie in documentarea articolelor.

“Legea lui Manu”, precizeaza foarte clar –si asta in India secolelor XV-VI i.e.n- scopul activitatii de spionaj si contraspionaj, apararea fiintei statului si a regelui, considerat ca personificare a vointei divine si exponent al intereselor intregii societati. Conform acestei opere deosebite, regele trebuia sa cunoasca in permanenta intentiile dusmanului, sa cunoasca partile slabe ale acestuia si sa ascunda propriile slabiciuni. Va suna cumva cunoscut, a INFORMARE-DEZINFORMARE? Cu siguranta, DA!

Iata cum erau categorisiti prezumtivi dusmani, ceea ce este perfect valabil si astazi: toti vecinii din imediata apropiere a statului, aliatii acestora, dusmanii statului si-ai regelui. Iar infrangerea acestor dusmani se realiza prin: negocieri, daruri, semanarea discordiei sau razboi. Suna cunoscut a DEZBINARE, CORUPTIE, TRADARE? Cu siguranta, DA!

Diplomatul insarcinat cu negocierea afacerilor externe, trebuia sa indeplineasca urmatoarele cerinte: sa fie respectat, primitor, curat, indemanatic, cu buna memorie, cunoscator al locului si al timpului, cu buna infatisare, neanfricat, elocvent, capabil sa ghiceasca gandurile interlocutorilor sai dupa semnele, tinuta si gesturile acestora, dupa comunicarile trimisilor sai secreti , precum si sa descopere planurile adversarului stand de vorba cu consilierii lui lacomi, corupti si nemultumiti. Idei extreme de ancorate in realitatea lumii de astazi, zicem noi! Fiindca, este un lucru bine cunoscut de catre toata lumea, si anume: primii spioni ai unui stat,CEIOFICIALI, sunt…diplomatii. Asa a fost inca din cele mai vechi timpuri, asa este si-n prezent, si asa v-a fi si-n viitor! Si nu pot a nu ma duce cu gandul la scandalul de-acum cativa ani, din presa si TV, legat de faptul ca MAE de la noi, avea prea multi diplomati cu state de serviciu la Securitate, SRI, SIE, DGIA. Buni sau rai,Romaniade ce n-avea voie sa aiba SPIONI OFICIALI, in conditiile in care toate statele care se respecta, AU? Idioti fara minte, nestiutori, manipulati ori platiti, cei care fac asemenea afirmatii. In sfarsit, asa-i la NOI!

“Legea lui Manu”, prevede masuri de securitate a persoanei regelui, ce si astazi fac parte din preocuparile oricarui serviciu de paza si protectie, inclusiv ale SPP-ului roman. Iata doar cateva dintre acestea: mancarea va fi servita numai de catre servitori devotati, preparatele fiind controlate cu cea mai mare grija; femeile care-l aparau pe rege de caldura cu ajutorul evantaielor, erau supravegheate si controlate cu grija, pentru a nu avea ascunse arme sau otravuri; se prevedea paza stricta si controlul tuturor locurilor unde regele urma a merge, iar ceea ce este interesant este faptul ca se recomanda ca aceste obiective sa fie incredintate spre paza, doar celor fricosi, deoarece din aceasta cauza, acestia nu tradeaza si nu…dorm!!!

Insa cele mai reusite si mai complexe sinteze a conceptiilor despre spionaj-contraspionaj, le gasim in “Panciatantra”, cu autor necunoscut, si “Arta razboiului” scrisa de Sun-tzu. In aceste lucrari inestimabile, spionajul a fost prezentat ca o conditie esentiala de supravietuire a statului, ca o institutie imperios necesara oricarei conduceri statale –care se respecta, responsabila si preocupata deTARAsi POPOR- pentru cunoasterea realitatilor din interior si exterior.

Deci, putem considera fara niciun dubiu ca ARTA SPIONAJULUI, este extrem de veche. Vom incerca sa patrundem, de acum si pana la finalul acestor articole, in “razboiul inteligentelor” de pe teritoriul tarii noastre. Vom cunoaste fapte, teorii, legende, enigme, dar si oameni (care fara niciun dubiu si-ar merita locul in GALERIA MARILOR ROMANI ai NEAMULUI nostru. Din pacate insa, multi nu sunt cunoscuti, ei ramanand doar niste personaje misterioase, disparute in tenebrele istoriei, mentionate involuntar sau nu, in scrieri stravechi. Putini sunt cei cunoscuti, dar si mai putini sunt cei care beneficiaza de o cruce si-un mormant, in pamantul NEAMULUI, pentru care au luptat si s-au jertfit (CINSTE LOR si Dumnezeu sa-i odihneasca, acolo unde sunt!), care si-au pus ingeniozitatea, inteligenta si chiar spiritul de sacrificiu, in slujba NEAMULUI, chiar de la inceputurile acestuia. Misiunea ce ne-am asumat-o nu-i deloc usoara, sursele, in principal straine, sunt putine si deseori neclare ori obiective, dar totusi…incercam, fiindca TREBUIE sa amintim DE UNDE am pornit, CE SUNTEM, CE-AM FACUT si CE FACEM, pentru a ramane AICI! Si fiindca suntem in prag de An Nou, uram tuturor luptatorilor de pe frontul nevazut, romani sau straini in slujba tarii noastre, minte luminata, tarie si curaj. Respect! LA MULTI ANI!

Va urma…

 WW